Cod galben și portocaliu de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, până duminică, în cea mai mare parte a țării

Cod galben și portocaliu de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, până duminică, în cea mai mare parte a țării
scris 20 iun 2020

Meteorologii au emis, sâmbătă, Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii, valabil în cea mai mare parte a țării, până duminică. Începând de sâmbătă la prânz, în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei și în zonele montane va fi Cod portocaliu de ploi torențiale, fiind așteptate cantități de apă însemnate.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben, valabilă de sâmbătă de la ora 10.00, până duminică la aceeași oră, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Apple închide din nou unele magazine în SUA, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19 în țară CITEȘTE ȘI Apple închide din nou unele magazine în SUA, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19 în țară

"În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp", arată ANM.

Totodată, de sâmbătă de la ora 12.00 și până duminică la ora 6.00, va fi în vigoare un Cod portocaliu privind instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.

"În după-amiaza zilei de sâmbătă (20 iunie) și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (20/21 iunie), în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină", transmite ANM.

viewscnt
Afla mai multe despre
cod galben
cod portocaliu
meteo