CNN despre pompierii români din Grecia: Profesioniști de nivel înalt

CNN despre pompierii români din Grecia: Profesioniști de nivel înalt
scris 26 iul 2022

Marți dimineață, înaintea incendiului devastator care a cuprins Penteli, lăsând în urmă cenușă și resturi arse, CNN Grecia s-a întâlnit cu pompierii români la sediul Academiei de Pompieri din Kifissia, unde și-au instalat baza. 

Mulți dintre ei au deja experiență în Grecia, întrucât anul trecut au ajutat la operațiunile de stingere a incendiilor de pădure, activând pe diverse fronturi, în special în insula Evia, dar și în Vilia din Attica și impresionând prin organizarea și abilitățile lor. După cum spun ei, incendiile în Grecia sunt mai dificile decât cele din ​​România, arată Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO După o lungă perioadă, membrii Guvernului reapar cu mască CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO După o lungă perioadă, membrii Guvernului reapar cu mască
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În total, 28 de pompieri români alcătuiesc echipa instalată la Academia de Pompieri, în cadrul unui program pilot sub egida Direcției Generale Europene pentru Protecția Civilă și Operațiuni Umanitare (ECHO). Este al doilea grup de români care sosesc în Attica anul acesta, urmând fi înlocuit la sfârșitul lunii iulie de o echipă franceză.

„Scopul principal al programului este de a ajuta autoritățile elene în stingerea incendiilor de pădure, de a scurta timpul de răspuns pentru combaterea acestor incendii. Și, de asemenea, să ne pregătim mai bine împreună cu pompierii greci pentru a face față incendiilor de pădure din Grecia și din întreaga Europă, astfel încât să existe o unitate mai mare în stingerea incendiilor forestiere”, explică șeful misiunii din România, Valeriu David, pentru CNN Grecia.

Bucureștenii au ales proiectele câștigătoare în cadrul procesului de bugetare participativă: Reabilitarea alveolelor verzi și replantarea arborilor uscați de pe Bulevardul Regina Elisabeta și sterilizarea pisicilor hoinare CITEȘTE ȘI Bucureștenii au ales proiectele câștigătoare în cadrul procesului de bugetare participativă: Reabilitarea alveolelor verzi și replantarea arborilor uscați de pe Bulevardul Regina Elisabeta și sterilizarea pisicilor hoinare

„Orice ajutor este binevenit” – „Profesioniști la nivel înalt”. La întrebarea dacă pompierii români sunt aici pentru a ajuta la stingerea incendiilor sau sunt necesari pentru a umple golurile din Serviciul de Pompieri, atât pompierii greci, cât și colegii lor români subliniază că programul nu are nicio legătură cu asta.

Kostas Zinelis, care a mai lucrat cu ei și vara trecută la Vilia, în Attica, subliniază nivelul ridicat de profesionalism al colegilor săi, menționând că orice ajutor este binevenit.

„Fiecare mecanism de protecție civilă primește cu bucurie cât mai multe resurse posibil. Orice ajutor este binevenit. În acest sens, suntem foarte bucuroși să-i avem pe colegii noștri din România să ne ajute. Pentru că am lucrat cu ei și vara trecută la Vilia, vă pot confirma că sunt profesioniști de nivel înalt și că ajutorul lor este un avantaj foarte bun pentru noi”, spune el.

ULTIMA ORĂ Negocierile Sindicatului Europol pentru un nou contract au eșuat, sindicatul anunță prima grevă din istoria MAI CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Negocierile Sindicatului Europol pentru un nou contract au eșuat, sindicatul anunță prima grevă din istoria MAI

„Este un program pilot, nu a fost creat pentru a umple golurile din țara noastră. Dimpotrivă, este în cadrul solidarității și cooperării pe care țările le-au manifestat în combaterea incendiilor de pădure. Pentru că așa cum vedem deja în Peninsula Iberică în această perioadă sunt incendii mari catastrofale. Problema este deja una a Europei. Prin urmare, prin schimbul de experiență, solidaritatea acestor țări și cooperarea lor ne vor ajuta să avem o cooperare rapidă și imediată. Pentru prima dată se realizează în Grecia, la anul probabil va fi o altă țară unde va avea loc preinstalarea”, spune, la rândul său, locotenentul și ofițerul de legătură cu misiunea românească Giannis Koulikas.

Pe de altă parte, românii susțin că programul reprezintă o experiență foarte bună pentru ei.

„Vreau doar să subliniez că este foarte util și pentru noi, pentru că obținem cunoștințe de la pompierii greci, facem schimb de cunoștințe, pentru că anul trecut a fost în Grecia, anul viitor poate fi în România și așa mai departe. Deci acesta este un program foarte bun”, spune ofițerul de legătură al misiunii României, colonelul de pompieri Florin Chirea.

VIDEO Autoritățile au decis măsuri anti-caniculă care se vor aplica pe toată durata verii. Arafat, mesaj către șoferi: Nu mai aruncați țigări pe geamul mașinii! CITEȘTE ȘI VIDEO Autoritățile au decis măsuri anti-caniculă care se vor aplica pe toată durata verii. Arafat, mesaj către șoferi: Nu mai aruncați țigări pe geamul mașinii!

„Este o situație win-win pentru că incendiile cu care se confruntă (grecii) sunt mai dificile decât la noi. Deci este o experiență foarte bună pentru noi să participăm la stingerea incendiilor și să obținem toată această experiență”, adaugă Valeriu David.

„Fiecare incendiu este diferit”. Pe baza programului, fiecare echipă rămâne în țara gazdă aproximativ 14 zile și este înlocuită cu alta. Pompierii români lucrează 12 ore pe zi în fiecare zi. După cum spun ei, întotdeauna există ceva nou de învățat.

„Întotdeauna ai ceva nou de învățat. La fiecare incendiu înveți ceva nou pentru că fiecare incendiu este diferit. Este un program european al Protecției Civile și suntem gata să intervenim oriunde este nevoie”, subliniază căpitanul român.

VIDEO Marea Britanie - Cea mai fierbinte zi din istorie CITEȘTE ȘI VIDEO Marea Britanie - Cea mai fierbinte zi din istorie

„Sunt bucuros de acest program de prepoziționare, pentru că acum avem mai mult timp pentru a face schimb de cunoștințe, este diferit de misiunea anterioară în care trebuia doar să intervenim. Vom pleca anul acesta cu mai multe cunoștințe, pe care le vom aplica și la noi”, a mai spus el, adaugând: „Încercăm să învățăm rapid ca să intervenim cu mai multă siguranță, mai rapid și mai eficient”.

Kostas Zinelis confirmă cuvintele colegului său: „Motto-ul pompierilor din toată lumea este că fiecare incendiu este diferit”.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
pompieri