Premierul Nicolae Ciucă a declarat, despre creșterile de prețuri și a inflației, și despre o posibilă înghețare a prețurilor la alimente, că are convingerea că măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite, la criza precedentă, și că în momentul de față, trebuie să adaptăm setul de măsuri pe disponibilitatea bugetului României.
Profit News TV îi aduce împreună, în Maratonul Food Agro Logistic & Retail, pe cei mai importanți jucători de pe piața de profil din România, reprezentanți ai autorităților, fermieri, experți în domeniul tehnologiilor pentru agricultură, marii jucatori din retail și din industria de produse alimentare, producători agricoli locali și reprezentanți din veriga logistică a sectorului agro alimentar.
Evenimentul este programat pentru 19 mai, urmând să fie deschis de ministrul Agriculturii.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Fiecare dintre noi, și eu la fel ca oricare alți cetățeni, m-aș adapta la situația concretă și mă adaptez la situația concretă”, a spus premierul, întrebat la ce alimente ar renunța în contextul acestei crize, scrie News.ro.
El a spus că știe ”cum s-au scumpit”.
”Am fost și în magazin, am vorbit și cu oamenii, în momentul de față, ce am putut să facem este să asigurăm acele vouchere pentru cetățenii vulnerabili, peste 3 milioane de cetățeni vor beneficia de acele vouchere, la fiecare două luni, de aceea vorbeam de solidaritate și de nevoia ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de această înțelegere, de această unitate și solidaritate și să putem să le asigurăm celor vulnerabili minimum de ajutor astfel încât să putem depăși această situație”, a spus premierul.
Despre înghețarea prețurilor la alimente, premierul Ciucă a spus că ”este o decizie pe care trebuie să o discute cu specialiștii în domeniu”.
”Am convingerea că măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite, la criza precedentă, în momentul de față, trebuie să adaptăm setul de măsuri, pe disponibilitatea bugetului României și fiecare din aceste soluții pe care noi putem să le luăm sunt în momentul de față pe masa Guvernului, împreună cu celelalte instituții ale statului, pentru a putea să identificăm cel mai bun parcurs, astfel încât să gestionăm situația”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă mai pot fi crescute pensiile anul acesta, premierul a spus: ”Când vom lua deciziile, le vom anunța”.
Premierul a fost întrebat și de amânarea ratelor și a spus că a avut o discuție cu Guvernatorul BNR despre acest subiect.
”Este în analiză, de altfel a mai fost în analiză o astfel de decizie, vom analiza și vom comunica decizia, împreună cu ceilalți membri ai coaliției”, a precizat Nicolae Ciucă.