Marocul a anunțat că va interzice intrarea pe teritoriul său a călătorilor din China începând cu 3 ianuarie "pentru a evita un nou val de contaminări" cu coronavirus, notează AFP.
"Autoritățile marocane au decis să interzică accesul pe teritoriul Regatului Maroc tuturor călătorilor, indiferent de naționalitate, care vin din Republica Populară Chineză", potrivit unui comunicat Ministerului de Externe, preluat de Agerpres.

Interdicția va intra în vigoare "din 3 ianuarie și până la noi ordine", a precizat sursa.
O decizie luată "în lumina evoluției situației sanitare legate de COVID-19 în China" și "pentru a evita un nou val de contaminări în Maroc și toate consecințele acestuia", a explicat ministerul.
La trei ani de la apariția primelor cazuri de coronavirus la Wuhan, în centrul Chinei, Beijingul pus capăt brusc, pe 7 decembrie, politicii sale draconiene așa-numită "zero Covid".

O ridicare a restricțiilor care a făcut să explodeze cazurile de contaminare cu COVID-19 în țară.
Franța, Italia, Spania și Regatul Unit, precum Statele Unite sau Coreea de Sud, au decis săptămâna aceasta să impună un test negativ pentru COVID-19 călătorilor care vin din China. Lor li s-a adăugat sâmbătă Canada.
Suedia, care deține președinția prin rotație a UE de la 1 ianuarie, a indicat că europenii se vor reuni miercuri pentru a reflecta asupra unui răspuns comun.