Furnizorii de energie termică vor primi și în acest an fonduri publice pentru a asigura încălzirea locuințelor în sezonul rece, Guvernul hotărând să permită primăriilor să se împrumute din Trezorerie și să aloce bani pentru sistemele de termoficare. Guvernul continuă astfel practica fostului Cabinet, dar este de așteptat ca multe primării să achite din aceste împrumuturi și vechile arierate către furnizorii de căldură, acumulând totodată noi datorii.
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de guvern, nu alocarea de fonduri din bugetul central primăriilor pentru sezonul rece, ci acordul de a contracta un împrumut de la Trezorerie, primăriile având astfel obligația de a restitui ulterior banii.
Ponta susține că astfel vor fi responabilizate autoritățile locale, obligate astfel să investească în modernizarea sistemelor centralizate de încălzire.
"O să avem o modificare legislativă prin care toate orașele care au nevoie de sprijin pentru încălzire - nu le dăm noi așa, cadou - vor putea să se împrumute din Trezorerie, să treacă peste iarnă și să dea creditul înapoi într-o perioadă sustenabilă. Cred că e și un stimulent să facă investițiile în sistemul termic. Dacă le dăm pomană în fiecare an, nu o sa facă niciodată nicio investiție", a spus Ponta.
Și Guvernul Boc a permis, de asemenea, în 2012, ca primăriile să se împrumute din Trezorerie pentru iarnă, dar între timp datoriile acestora nu au scăzut prin rambursarea creditului, ci s-au acumulat. Guvernul Ponta va crea astfel condițiile ca multe dintre primării să rostogolească aceste datorii, achitându-le pe cele vechi și acumulând unele noi.