Caniculă persistentă în București, până joi dimineața; maximele ajung la 36 de grade

Caniculă persistentă în București, până joi dimineața; maximele ajung la 36 de grade
scris 18 iun 2024

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben și o alertă Cod portocaliu de caniculă, ce vor cuprinde întreaga țară în următoarele două zile.

Conform prognozei de specialitate, marți, va fi în vigoare primul Cod galben de temperaturi ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat în aproape jumătate din țară. Astfel, în Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Familia Becali avansează cu proiectul de parc eolian. Nume ilustre lansează regenerabile. Panouri solare flotante pe lac de irigații și pescuit CITEȘTE ȘI Familia Becali avansează cu proiectul de parc eolian. Nume ilustre lansează regenerabile. Panouri solare flotante pe lac de irigații și pescuit
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Local, va fi caniculă și disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Județele aflate marți sub Cod galben sunt: București, Ilfov, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Olt, Sibiu, Vâlcea, Dolj, Alba, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Caraș-Severin, Arad și Timiș.

Un al doilea Cod galben de vreme caniculară va fi valabil miercuri, 19 iunie, în Banat, Oltenia, în jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat. ITU va depăși pragul critic de 80 de unități, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Tot miercuri va fi Cod portocaliu de caniculă în nordul Crișanei, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade. Local, pe timpul nopților valorile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

Județele avertizate cu Cod portocaliu sunt: București, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Olt, Sibiu, Vâlcea, Dolj, Alba, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Caraș-Severin, Arad și Timiș. Restul județelor, se vor afla sub Cod galben de caniculă.

Meteorologii precizează că, în zilele viitoare, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.

viewscnt
Afla mai multe despre
canicula
bucuresti