Bani în Romania pentru susținerea natalității, cu vouchere de 15.000 lei. Sprijinul de la Guvern pentru fertilizarea in vitro, propus să continue și în anii următorii

Programul guvernamental pentru susținerea natalității, prin acordarea de vouchere de 15.000 lei pentru proceduri de fertilizare în vitro, ar urma să continue în anii următori, inclusiv anul acesta, cu un buget anual de 150 milioane lei, conform unui proiect analizat de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bani în Romania pentru susținerea natalității, cu vouchere de 15.000 lei. Sprijinul de la Guvern pentru fertilizarea in vitro, propus să continue și în anii următorii

Programul prevede acordarea de vouchere pentru proceduri de fertilizare în vitro, având în vedere că infertilitatea este o problemă medicală semnificativă, care afectează aproximativ 10-15% din cuplurile de vârstă reproductivă din România.

Programul se adresează cuplurilor și femeilor infertile, cu vârsta cuprinsă între 20 – 45 ani, cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană, asistată medical.

ULTIMA ORĂ Bagaj de cabină gratuit inclusiv la low-cost. 3 ore rămâne pragul de întârziere a unui zbor cu despăgubire de 300-600 de euro CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Bagaj de cabină gratuit inclusiv la low-cost. 3 ore rămâne pragul de întârziere a unui zbor cu despăgubire de 300-600 de euro

Sprijinul constă într-un ajutor financiar, neimpozabil, acordat sub forma a două vouchere pe suport electronic, în cuantum de 15.000 lei, respectiv un voucher în valoare de 5.000 lei va fi destinat achiziționării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, în sumă de 10.000 de lei, va fi folosit pentru achitarea procedurilor medicale prescrise.

În vederea achiziționării medicamentelor și efectuării procedurilor medicale specifice, beneficiarii se vor adresa farmaciilor, respectiv unităților sanitare publice sau private care vor deveni partenere în acest program.

Conform raportărilor oficiale, în perioda 2022-2024, au fost acordate aceste vouchere pentru 10.000 de beneficiari, iar anul trecut, în perioada octombrie-decembrie, a fost acordat sprijin pentru 6.650 de beneficiari.

Buget 2026: Guvernul ar putea lăsa integral impozitul pe venit primăriilor, dar ar putea reduce sumele pe care acestea le primesc din TVA CITEȘTE ȘI Buget 2026: Guvernul ar putea lăsa integral impozitul pe venit primăriilor, dar ar putea reduce sumele pe care acestea le primesc din TVA

Declinul demografic din România

România, la fel ca majoritatea țărilor europene, se confruntă cu o scădere accentuată a natalității și cu schimbări semnificative în comportamentul reproductiv. Datele statistice oficiale indică faptul că, în ultimii ani, fertilitatea în România a scăzut sub nivelul de înlocuire a generațiilor, ceea ce contribuie la un declin demografic pronunțat. În 2023, rata fertilității totale în România a fost de aproximativ 1,54 copii per femeie, sub pragul de înlocuire de 2,1 copii per femeie, necesar pentru menținerea stabilității populației și în scădere față de anul 2022.

Acest fenomen nu este unic României.

La nivelul Uniunii Europene, rata medie a fertilității în 2022 a fost de 1,53 copii per femeie, conform datelor furnizate de OECD. Printre țările membre UE, România se situează la un nivel similar cu state precum Ungaria și Polonia, dar sub media unor țări ca Franța, unde rata fertilității este relativ mai ridicată (1,83 copii per femeie).

La nivel european, în anul 2024, țările cu cea mai mare rată a natalității au fost Cipru cu 10,7 născuți-vii la 1000 locuitori, Irlanda cu 10,3 născuți-vii la 1000 locuitori și Franța cu 9,9 născuți- vii la 1000 locuitori, rata natalității din România fiind de 8,4 născuți-vii la 1000 locuitori.

Declinul natalității este agravat de migrația masivă a forței de muncă, care a început în anii 1990 și continuă să influențeze negativ structura demografică a României. Pe lângă numărul redus de nașteri, fenomenul migraționist contribuie la o reducere a populației apte de muncă și, implicit, la o îmbătrânire accentuată a populației.

Aceste transformări demografice au dus la un spor natural negativ al populației României. În 2024, România a înregistrat un declin natural al populației de -5,1 persoane la 1.000 de locuitori, o valoare mai mare decât media UE, care a fost de -2,9 persoane la 1.000 de locuitori.

Bulgaria intră în consorțiu cu OMV Petrom. Vânzarea a 5% din proiectul offshore Han Asparuh către o companie deținută de guvernul bulgar CITEȘTE ȘI Bulgaria intră în consorțiu cu OMV Petrom. Vânzarea a 5% din proiectul offshore Han Asparuh către o companie deținută de guvernul bulgar

Măsuri similare în țări vecine

În Uniunea Europeană, alte țări au adoptat deja politici similare de susținere a fertilității și de combatere a declinului demografic. De exemplu, în Franța, politicile familiale, care includ alocații substanțiale pentru copii și sprijin financiar pentru procedurile de fertilizare, au contribuit la menținerea unei rate a fertilității relativ ridicate în comparație cu alte state membre.

Ungaria, la rândul său, a introdus un program amplu de sprijinire a familiilor, care include nu doar subvenții pentru fertilizare in vitro, ci și reduceri fiscale, credite avantajoase pentru familiile cu mai mulți copii și alte beneficii sociale, ca parte a unei strategii naționale ambițioase de creștere a natalității.

Bulgaria are un fond național dedicat fertilizării în vitro gestionat de Centrul pentru Reproducere Asistată (CAR), aflat în subordinea Ministerului Sănătății. Prin această măsură, în Bulgaria s-a ajuns ca peste 6% dintre copiii din țară să se nască prin proceduri de reproducere asistată.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de către Guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0936 -0.0025-0.05 %
1 USD4.3572 +0.0040+0.09 %
1 GBP5.8588 +0.0230+0.39 %
1 CHF5.4897 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite