Banca Transilvania, Mobexpert, Bitdefender și eMAG lansează platforma „Donează pentru linia întâi” pentru a ajuta medicii și personalul sanitar, precum și polițiștii, armata și jandarmii, care depun eforturi supraomenești în aceste zile în lupta pentru viață contra pandemiei COVID-19 și îi cheamă pe toți cei care au posibilitatea să li se alăture. Cumulat, cele patru companii au donat până acum 4 milioane de lei și s-au implicat în achiziții, distribuție și organizarea platformei de donații.
Până acum au fost contractate peste 40 de milioane de măști, mănuși, combinezoane și peste 2 milioane de măști FFP2. Produsele ajung săptămânal în țară cu avioane cargo charter, inclusiv cu avioane Tarom transformate în cargo.
Necesarul de produse este centralizat săptămânal de către Departamentul pentru Situații de Urgență în colaborare cu Ministerul Sănătății, iar pe baza acestui necesar se realizează distribuția către cei din linia întâi: Spitale, DSP, Ambulanță, SMURD, Armată, Poliție, Jandarmerie.
Obiectivul este de a strânge donații lunare de 50 de milioane de lei.