Angajații uită creșterea de salariu în două luni, dar pot fi mai motivați cu beneficii pe care să și le aleagă singuri

Angajații uită creșterea de salariu în două luni, dar pot fi mai motivați cu beneficii pe care să și le aleagă singuri
scris 9 mar 2016

Angajatorii caută soluții să nu mai dea cash ca beneficiu salarial, pentru că la 100 de lei în plus plătesc alți 75 de lei la stat, iar angajații uită într-o lună sau două de majorare și așteaptă altceva. Compania poate decide ca în locul acelei sute de lei cash la salariu să acorde beneficii deductibile, poate chiar toți cei 175 lei, a declarat Stelian Bogza, co-fondator al magazinului online de beneficii benefitonline.ro în cadrul evenimentului ”Angajarea și motivarea resurselor umane din organizații”, organizat de Profit.ro, în parteneriat cu MedLife, Benefit Online, Noerr și Max Relax.

El a prezentat un studiu, pe baza opțiunilor celor 15.000 de angajați care folosesc benefitonline.ro, potrivit căruia cadourile pe care și le-au ales singuri au atras o mare parte din bugetul acordat de angajatori pentru beneficii anul trecut (32%), alături de vacanțe și transport.

Urmărește-ne și pe Google News

Tichetele de masă nu mai sunt văzute ca beneficii, ci sunt considerate deja firești de către angajați, și reprezintă circa 68% din valoarea totală a beneficiilor tranzacționate pe benefitonline.ro, de 10,5 milioane lei.

Din restul de 32% (3,3 milioane lei), 37% au mers pe vacanțe în România, 32% pe cadouri pe care angajații și le aleg singuri, iar 22% pe transport. Codașele topului de beneficii sunt pensile private - 6%, cursurile profesionale - 3% și asigurările de sănătate - 0,5%.

Atât femeile, cât și bărbații preferă ca beneficii vacanțele, transportul și cadourile, iar singurele diferențe semnificative sunt la pensii private, preferate de bărbați, și la cursuri, accesate mai mult de femei.

Cum funcționează sistemul benefitonline.ro? Angajații, cu un cont individual creat și securizat, accesează  o platformă online, unde aleg personal cum să își gestioneze bugetul lunar oferit de companie, în medie de 300 lei pe lună, dar care poate ajunge și la 1.100 lei pe lună, în cazul unei poziții manageriale.

Ei pot alege de la beneficiile „clasice”, cum sunt tichetele de masă, traininguri, cursuri de limbi străine, contribuții la planurile de pensii private sau asigurări de viață până la cele ”voluntare”, precum abonamente la săli de sport, bilete la cinema, asigurări de sănătate, călătorii etc.

Angajații își pot schimba opțiunea pentru beneficii de la o lună la alta. Spre exemplu, într-o lună angajatul poate opta pentru tichete de masă, în alta pentru sala de sport sau transport, dar există și posibilitatea să nu folosească niciun beneficiu mai multe luni la rând și să cumuleze bugetul pentru a-și cumpăra un concediu. Există și posibilitatea de co-plată.

”În general, aproximativ 50% dintre angajați își aleg beneficiile în fiecare lună, circa 30-40% își economisesc bugetul pentru a-l folosi tot odată și doar 10% nu își schimbă beneficiile în timpul anului”, arată Bogza.

Din categoria beneficiilor voluntare, topul alegerilor angajaților este condus de cluburile & abonamentele sportive, urmate de retailerii de modă, centrele spa, produsele financiare, cărți & evenimente culturale, hobby, oferte telecom, asigurări.

Benefitonline.ro are încheiate contracte cu peste 500 de furnizori pentru reduceri și oferte personalizate pentru angajații care folosesc platforma.

Benefitonline.ro are șase asociați: Adrian Sârbu - 32,5%, Adriana Dumitru - 22,5%, Stelian Bogza - 20%, Mădălina Panduru-Gaftea - 5%, Daniel Ionuț Țigănilă - 2,5% și  Alin Giurea - 17,5%, business angel de la care platforma a atras investiții spre finalul anului 2014.

Investiția totală în proiect s-a situat la 300.000 euro. Printre clienții Benefitonline.ro se numără eMag, Federal Mogul, Vola.ro, NOD, Inditex, Metro Systems, GoodYear, TNT.

viewscnt
Afla mai multe despre
beneficii
salarii
benefitonline.ro
companii