Angajații ONRC intră în grevă japoneză nemulțumiți de salarii

Angajații ONRC intră în grevă japoneză nemulțumiți de salarii
scris 18 apr 2024

Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC) declanșează de joi proteste față de inechitățile salariale, solicitând demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, astfel că, în perioada 18 - 22 aprilie se va desfășura o grevă de tip japonez, în timpul căreia sindicaliătii vor purta banderole negre în semn de protest și ”își vor îndeplini atribuțiile de serviciu cu exces de zel”. Vor urma ., patru zile de mitinguri, ultimul fiind la sediul Ministerului Justiției, iar din august va fi declanșat conflictul colectiv de muncă.

”Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC), afiliat la Federația PUBLISIND și la Blocul Național Sindical – declanșează proteste contra inechităților salariale și a discriminării salariaților din ONRC față de celelalte categorii de angajați din familia ocupațională justiție, tratament disproporționat în raport cu importanța activităților derulate și cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariații din ONRC în actualul context economic și financiar marcat de obligațiile legate de implementarea PNRR”, au anunțat sindicaliștii.

Urmărește-ne și pe Google News
Românii vor avea \ CITEȘTE ȘI Românii vor avea "Ziua de Curățenie Națională". Când va fi și ce va presupune

SAONRC cere Guvernului României demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15% având în vedere faptul că ONRC este instituția publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiție, scrie News.ro

”Totodată revendicăm acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariați din familia ocupațională “Justiție”.

În scopul susținerii revendicărilor salariaților din ONRC, vor avea loc mai multe acîiuni, după următorul calendar: 18-22 aprilie 2024 - grevă de tip japonez la nivel național - membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest și își vor îndeplini atribuțiile de serviciu cu exces de zel; 23-25 aprilie 2024 - începând cu ora 13:30 – mitinguri organizate la nivel național în toate județele, în fața instituțiilor; 26 aprilie 2024 - începând cu ora 11,00 - miting la sediul Ministerului Justiției.

Începând din luna august, va fi declanșat conflictul colectiv de muncă.

viewscnt
Afla mai multe despre
greva
onrc