Amenzi de 1,8 milioane de lei, date de Protecția Consumatorilor în sudul litoralului

Amenzi de 1,8 milioane de lei, date de Protecția Consumatorilor în sudul litoralului
scris 14 aug 2020

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au dat, în acest sezon estival, amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei în sudul litoralului, adică de la Costinești la Vama Veche, unde au găsit mai multe nereguli, printre care mâncare expirată, camere de hotel cu igrasie și șezlonguri murdare.

Vicepreședintele ANPC, Valentina Veronica Mitran Piticu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că mulți operatori economici au dat dovadă de neglijență și nepăsare față de viața și sănătatea consumatorilor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Inedit - Wizz Air se distinge cu o nouă \ CITEȘTE ȘI Inedit - Wizz Air se distinge cu o nouă "ofertă": în loc de 4 zile în Austria, 30 de minute pe aeroport. Anterior voia să trimită pasageri de Cluj la Londra

“În acest an, mulți dintre operatorii economici au dat dovadă de neglijență, poate chiar de nepăsare față de viața și sănătatea consumatorilor, fapt demonstrat prin numărul însemnat de sancțiuni aplicate în această perioadă cât s-a desfășurat acest Comandament. (…) Unii dintre operatorii economici nu numai că nu au ținut cont de primele avertizări atunci când am fost în control, dar au și recidivat liniștiți crezând că noi nu vom reverifica”, a afirmat vicepreședintele ANPC.

Valentina Veronica Mitran Piticu a prezentat rezultate controalelor făcute la operatori economici de la Costinești la Vama Veche.

“Au fost realizate 560 de acțiuni de control, au fost aplicate până în acest moment 305 avertismente, 239 de amenzi. Discutăm de amenzi aplicate în valoare de 1,8 milioane de lei. Cele mai importate abateri constatate sunt: lipsa autorizației de funcționare pentru activitatea depusă, comercializarea înghețatei cu data limită de consum depășită, întreruperea lanțului de frig, comercializare preparate culinare fără etichete sau cu elemente de identificare lipsă, utilizare cuțite neprofesionale, utilizăm în continuare bureții de sârmă, utilizăm coșurile de gunoi fără acționare la picior, utilizarea unor recipiente de plastic sau cuțite neprofesioniste, fără destinație pentru alimentație publică, utilizarea unor vitrine de frig neigienizate, tavan cu fantă decupată din care pot cădea diferite impurități în preparatele culinare”, a spus Valentina Veronica Mitran Piticu.

Ea a menționat și alte nereguli găsite, cum ar fi: utilizarea de topping pentru diferite sortimente fără data deschiderii menționate pe etichetă și depozitarea lor în razele solare, închirierea de șezlonguri neigienizate, murdare.

O problemă a reprezentat-o găsirea multor produse expirate.

“Găsim foarte multe produse expirate. Sau găsim în frigiderele de personal produsele expirate că angajatul poate să le consume, el nu este un consumator, el este doar angajatul”, a precizat vicepreședintele ANPC.

Valentina Veronica Mitran Piticu a mai spus că au fost găsite nereguli și la cazarea turiștilor, fiind găsite camere și băi cu igrasie și cearșafuri rupte.

Bilanțul ANPC pentru partea de nord a litoralului va fi prezentat în zilele următoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
protecția consumatorilor
amenzi