"Amenda record de 1.000.000 lei (200.000€) de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor pentru Asociația "Dumbrava Dumnezeu poartă de grijă". Această amendă vine după ce lui Viorel Pașca, familiei și colaboratorilor li s-au luat toți banii cash, li s-au sechestrat toate bunurile mobile și imobile si li s-au poprit toate conturile bancare în cadrul dosarului penal.", anunță într-o postare pe Facebook avocatul lui Viorel Pașca, Răzvan Doseanu.
Avocatul prezintă și procesul-verbal al ITM Bihor.
Viorel Pașca, fondatorul asociației Dumbrava, deținătorul azilelor ilegale din Bihor, este anchetat de procurorii DIICOT, împreună cu membrii familiei sale, pentru trafic de persoane și exploatarea vulnerabilității la o scară alarmantă în județul Bihor.
Procurorii spun că grupul infracțional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Pașca, liderul rețelei, împreună cu soția sa și cei trei fii ai săi. Rețeaua funcționa sub paravanul Asociației "Dumbrava DPG" (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizație umanitară, dar care în realitate nu deținea licențele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.
Victimele erau racolate direct din spitale, unități medicale sau direcții de asistență socială (DGASPC-uri) din toată țara, care, confruntate cu lipsa locurilor în sistemul de stat, acceptau să trimită pacienții în locațiile gestionate de Pașca. Odată ajunși în locații, beneficiarilor li se confiscau actele de identitate, telefoanele mobile și cardurile bancare, fiind izolați de familii și de lumea exterioară.
Scopul principal era încasarea sistematică a veniturilor victimelor (pensii de limită de vârstă sau de handicap, indemnizații de însoțitor) și a donațiilor atrase prin campanii emoționante pe Facebook.
La percheziții au fost identificate 409 persoane cazate în 18 imobile din Dumbrava, Tinca, Incești și Bicăcel. Istoricul activității indică faptul că, din 2006, au fost "găzduite" peste 3.300 de persoane, dintre care aproximativ 1.020 au decedat și au fost îngropate în cimitirul localității.
Viorel Pașca și celelalte persoane implicate în dosar sunt cercetate sub control judiciar.














