Denumită My Credit Protect, polița este o asigurare independentă de banca de la care este luat împrumutul pentru locuință și oferă mai multă flexibilitate față de produsele standard atașate creditelor.
Produsul se diferențiază prin evaluarea individuală a riscului și personalizarea protecției în funcție de profilul și nevoile fiecărui client. Astfel, pentru persoanele cu profil de risc favorabil, această abordare poate însemna un raport mai bun între protecția obținută și prețul asigurării.
Cumpărarea unei locuințe este, pentru multe familii, unul dintre cele mai importante proiecte financiare pe termen lung.
Pentru mai mult de 950.000 dintre locuințele din România există în prezent credite ipotecare active, cu o valoare totală de peste 100 de miliarde de lei, la finalul anului 2025. Astfel de datorii pot rămâne în responsabilitatea familiei dacă sunt neasigurate și persoana care le plătește pățește ceva grav.
Produsul poate fi cumpărat prin rețeaua de agenți și brokeri Allianz-Țiriac înainte, în momentul sau după accesarea creditului.
Asigurarea acoperă riscul de deces, iar protecția principală poate fi completată cu o clauză suplimentară pentru invaliditate permanentă totală, ca urmare a unui accident sau a unei boli.
Produsul este destinat persoanelor fizice cu vârste între 18 și 65 de ani, titulare ale unui contract de credit pentru locuință. Durata contractului de asigurare poate fi cuprinsă între 5 și 30 de ani, în funcție de perioada și condițiile creditului.
Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări la nivel internațional.

















