Ministerul Mediului transmite, marți, într-un comunocat de presă, că ajutorul de 14,34 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, aprobat de Parlamentul European, vizează pagubele produse în mai multe regiuni ale țării — Centru, Sud-Muntenia și Nord-Est — inclusiv în zona Praid, unde inundațiile au afectat grav infrastructura critică a salinei și au provocat întreruperi extinse ale alimentării cu energie electrică.
”Adoptarea acestui raport este o victorie importantă a României la nivel european. România este o voce puternică și ascultată în Europa. Acest sprijin financiar este un semnal de solidaritate concretă față de comunitățile afectate de inundații și o resursă importantă pentru reconstrucția infrastructurii afectate. Vom folosi aceste fonduri pentru lucrări de refacere, dar și pentru investiții care cresc reziliența pe termen lung a regiunilor noastre în fața riscurilor climatice tot mai frecvente. Este datoria noastră să protejăm viețile oamenilor, infrastructura critică a țării și economia locală”, a declarat ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu.
Oficialii ministerului precizează că, în cazul României, sprijinul a fost propus de Comisia Europeană, în urma evaluării pagubelor produse de inundațiile din 2025, iar mobilizarea fondurilor a fost aprobată prin votul Parlamentului European.
Suma alocată țării noastre este de 14.339.675 de euro.
Fondurile europene vor putea fi utilizate pentru măsuri de intervenție și refacere: reconstruirea infrastructurii esențiale și a serviciilor publice, curățarea zonelor afectate, sprijin pentru persoanele evacuate, servicii de salvare și alte măsuri urgente de redresare.
Marți, Parlamentul European a aprobat utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini Spania, România și Cipru, după incendiile forestiere, inundațiile și valurile de caniculă din 2025.
Cu 642 de voturi ”pentru”, 13 împotrivă și o abținere, eurodeputații au sprijinit propunerea de utilizare a următoarelor sume din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE):
120,55 milioane EUR pentru Spania
14,34 milioane EUR pentru România
9,21 milioane EUR pentru Cipru
”Spania și Cipru au primit deja plăți în avans (30 de milioane EUR și, respectiv, 2,3 milioane EUR) pentru a-și sprijini eforturile inițiale de redresare. Sprijinul UE va contribui la finanțarea măsurilor de răspuns în situații de urgență, inclusiv refacerea infrastructurii esențiale și a serviciilor publice, curățarea zonelor afectate de dezastre și furnizarea de cazare temporară, servicii de salvare și alte măsuri urgente de redresare”, arată Parlamentul European, într-un comunicat de presă.
Spania s-a confruntat cu secetă prelungită, valuri de caniculă intense și mai multe focare majore de incendii forestiere pe tot parcursul anului, cele mai distructive incendii începând din august 2025, forțând evacuări în masă și ducând la pierderea a opt vieți omenești.
România s-a confruntat cu inundații grave în mai și iunie 2025, după zile de precipitații abundente. Mai multe regiuni au suferit pagube importante.
”La mina de sare Praid, inundațiile au compromis infrastructura critică și au declanșat întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe scară largă”, se arată în comunicatul PE.
În Cipru, două incendii forestiere majore din iulie 2025 au afectat în principal regiunile Limassol și Paphos, mii de locuitori fiind strămutați, provocând moartea a două persoane și distrugând aproape 900 de proprietăți private, perturbând în același timp educația și serviciile de sănătate.
Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este principalul instrument al UE de ajutor în urma dezastrelor. De la lansarea sa în 2002, acesta a oferit sprijin în valoare de peste 10 miliarde euro pentru 147 de dezastre, inclusiv 127 de dezastre naturale și 20 de urgențe de sănătate publică, în 25 de state membre ale UE și în șase țări în curs de aderare.
Oficialii PE precizează că sezonul incendiilor forestiere din 2025 a fost cel mai distructiv înregistrat vreodată.















