Premierul britanic Boris Johnson a declarat, sâmbătă, că primele indicii arată că noua tulpină de coronavirus este cu 70% mai transmisibilă decât cea originală, relatează Sky News.

Johnson a precizat că a fost informat cu privire la cele mai recente date și că autoritățile trebuie să acționeze. El a adăugat că nu există dovezi că îmbolnăvirile sunt mai severe, însă contaminarea este mult mai facilă, arată news.ro.

“Cu inima grea trebuie să vă spun că nu putem continua planurile de Crăciun așa cum erau. Consider sincer că nu există altă alternativă”, a spus Boris Johnson.

Premierul a anunțat că Londra și alte regiuni din sud-estul Angliei – aproximativ o treime din populația Angliei, care până acum se aflau în zona a treia de risc, vor fi incluse într-o nouă zonă, 4. Locuitorii din zona respectivă de risc trebuie să nu își părăsească locuințele, excepție făcând deplasările esențiale. Magazinele neesențiale se vor închide, iar activitățile de relaxare și distracție în aer liber vor fi interzise. Întâlnirile cu alte persoane în aer liber vor fi limitate, astfel că fiecare om se poate întlni cu o singură persoană, scrie Reuters.

Persoanelor din zona 4 le vor fi interzise reunirile cu alte persoane în perioada Crăciunului. Toți ceilalți englezi își vor putea vedea prietenii și rudele doar o zi. Planurile inițiale erau de o relaxare de cinci zile a restricțiilor.
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!Noile reguli intră în vigoare la miezul nopții.

Vineri, Johnson afirma că speră că în Anglia nu va fi necesar al treilea lockdown după Crăciun.