Siveco și Intrasoft, contract de 9,4 mil. euro pentru servicii de suport în domeniul vamal și al taxelor pentru Comisia Europeană

Siveco și Intrasoft, contract de 9,4 mil. euro pentru servicii de suport în domeniul vamal și al taxelor pentru Comisia Europeană
scris 25 apr 2016

Siveco Romania și Intrasoft International vor furniza Directoratului General al Comisiei Europene pentru Taxe și Vămi (DG TAXUD) servicii de suport pentru programele de instruire în domeniul vamal și al taxelor, soluții de e-learning și de comunicare, care vizează toate cele 28 de țări membre ale UE.

Contractul are o valoare de 9,4 milioane de euro pentru 3 ani.

Urmărește-ne și pe Google News

“În contextul intrării în vigoare, la 1 mai, a noului Cod vamal al Uniunii Europene, DG TAXUD se află în fața unui efort semnificativ de adoptare, la nivel central dar și al fiecăruia dintre cele 28 de state membre, a unor pachete legislative complexe și de mare importanță. Este esențială diseminarea rapidă, corectă și intuitivă a noilor prevederi în rândul autorităților vamale naționale, a operatorilor economici și chiar a publicului”, se arată într-un comunicat al Siveco Romania remis Profit.ro.

Programul care va urmează să fie pus în practică la DG TAXUD va conduce la uniformizarea și eficientizarea operațiunilor vamale și fiscale desfășurate în toate țările UE, contribuind la o punere în aplicare, consistentă, performantă și armonizată a măsurilor legislative comunitare.

EXCLUSIV Banii de investiții la Poștă vor veni de la BERD. O primă tranșă de 50 mil. euro va fi virată în câteva săptâmâni CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Banii de investiții la Poștă vor veni de la BERD. O primă tranșă de 50 mil. euro va fi virată în câteva săptâmâni

Siveco Romania este cel mai mare producător local de software.

În 2014, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 256,2 milioane de lei (aproape 58 milioane de euro), în creștere cu 24% față de 2013, dar a trecut pe pierdere, care a atins 20,3 milioane de lei, comparativ cu un profit net de 17,3 milioane de lei în 2013.

Acționarul majoritar al companiei este Siveco Netherlands BV (Olanda) - 63,7066%.

Parte a grupului Intracom IT Services (Grecia), Intrasoft International are sediul în Luxeburg și este un important jucător european în domeniul soluțiilor IT, cu experiență în proiecte din domeniul vamal și fiscal.

viewscnt
Afla mai multe despre
siveco
intrasoft
contract
servicii
vama
taxe
comiisia europeana