Siveco România va transfera, în cadrul unei operațiuni de divizare parțială, aprobată la începtul lunii septembrie, departamentul Proiecte Naționale către Siveco Technolgy, o societate nou-constituită, potrivit datelor companiei. Compania se va concentra pe proiectele internaționale, alături de subsidiarele din Turcia, Kazahstan și Emiratele Arabe Unite.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
"Desprinderea fracțiunii din patrimoniul societății aferente Departamentului Proiecte Naționale și transmiterea către Siveco Technology SRL va permite utilizarea mai eficientă a resurselore conomico-financiare și umane, prin redimensionarea activității, dar și o mai bună gestionare a activităților și ariscurilor, un management mult mai eficient și adaptat lanevoile specifice fiecărei societăți, dar și răspunsuri mult mai rapide la reacțiile și mișcările pieței naționale și la schimbările care intervin în mediul legislativ românesc. Totodată, va permite identificarea mult mai ușoară a activităților și operațiunilor nerentabile ori a celor supuse multiplelor riscuri specifice fiecărei activități de bază sau fiecărui posibil proiect, urmată de acțiuni pentru rentabilizare și eficientizare, precum și crearea contextului pentru intrarea în viitoare parteneriate/asocieri cu societăți sau organizații care activează în domenii similare sau complementare", se arată în proiectul de divizare parțială.
De asemenea, atât societatea divizată, cât și societatea beneficiară vor avea piețe specifice, respectiv națională și internațională, bine delimitate după specificul teritorial, generând maximizarea eficienței economice șiobținerea de profit, ca urmare a concentrării unor activități mai eficiente și calitative pentru clienți, printr-o mai eficientă administrare și exploatare a resurselor și alocarea acestora pe direcții de dezvoltare dedicate și adaptate fiecărei piețe deservite.
CITEȘTE ȘI Trencadis va ajuta Consiliul Concurenței să identifice mai rapid cartelurile din achizițiile publice"Prin divizarea parțială se va încerca descentralizarea managementului societății divizate cu efecte pozitive asupra oportunității actului decizional, care va conduce la economii de cost și la o creștere a eficienței activităților prin eliminarea greutăților și deficiențelor inerente unei conduceri centralizate și datorate, în special, mărimii și specificului proiectelor administrate de societatea divizată. Rațiunile divizării parțiale au în vedere și caracteristicile diferite din punct de vedere managerial necesare pentru administrarea patrimoniului ce urmează a fi transmis către Siveco Technology și respectiv a patrimoniului care va rămâne în cadrul societății divizate. Astfel, se previzionează condiții pentru un managementperformant al fiecărei unități funcționale, având ca efectcreșterea eficienței prin aplicarea unor strategii proprii șiadaptate specificului activității, cu reducerea corespunzătoare a cheltuielilor. Atât Siveco România, cât și Siveco Technology vor avea posibilitatea să își administreze și să își gestioneze mult mai adecvat, rapid și orientat resursele disponibile, ceea ce va determina o utilizare mai eficientă a capitalurilor proprii", se mai spune în document.
Divizarea parțială urmărește, totodată, raționalizarea cheltuielilor generate de realizarea activității specifice, în scopul rentabilizării activităților ce se separă (realizarea de soluții informatice adaptate exclusiv legislației și caracteristicilor particulare aplicabile fiecăruia dintre proiectele internaționale, care vor continua să fie desfășurate de societatea divizată, respectiv eficientizarea proiectelor derulate pe piața din România și care urmează să fie desfășurată de societatea beneficiară).
"Rațiunile divizării au în vedere și caracteristicile diferite din punct de vedere al proiectelor și parteneriatelor pe care urmează să le gestioneze Siveco România și Siveco Tehcnology. Astfel, luând în considerare experiența de până acum pe piața internațională, Siveco România urmează să se concentreze activ pe activități și servicii conexe acestor activități și pentru dezvoltarea soluțiilor informatice aferente, urmând ca activitățile corespunzătoare proiectelor derulate pe piața națională să fie desfășurate de Siveco Technolgy", se mai arată în proiectul de divizare parțială.
După divizare, Siveco România va fi deținută în continuare de aceiași acționari, cu aceleași cote de participație ca și în prezent.g
Siveco Technology va avea un capital social de 72.000 lei, circa 30 de salariați și va desfășura "Alte activități de servicii privind tehnologia informației - cod CAEN 6209". Compania va avea ca administrator unic pe Dragoș Dobran, actualul președinte al Consiliului de Administrație al Siveco România.
La data divizării parțiale, acționarii Siveco România devin asociați ai Siveco Technology.
CITEȘTE ȘI Serviciile bancare și de telecomunicații din Ungaria au fost ținta unuia dintre cele mai puternice atacuri cibernetice din istoria țăriiSiveco România va continua activitatea de furnizare a produselor și serviciilor pe piața internațională, alături de societățile comerciale nerezidente pe care aceasta le controlează, respectiv Siveco Turkey LLC, Siveco Kazakstan LLC și și Software Innovative Vision LLC Dubai (Emiratele Arabe Unite).
"În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Siveco România din data de 02.08.2019, acționarii au aprobat de principiu prin Hotărârea nr. 4/02.08.2019 separarea celor 3 (trei) linii de activitate bine conturate, prin intermediul operațiunii juridice de divizare, prin transmiterea uneia dintre acestea, reprezentată de departamentul dezvoltare, către o societate nou constituită, Software Imagination & Vision. Desprinderea fracțiunii din patrimoniul societății aferentă Departamentului Dezvoltare și transmiterea către societatea Software Imagination & Vision, va permite utilizarea mai eficientă a resurselor economico-financiare și umane, prin redimensionarea activității, dar și o mai bună gestionare a activităților și a riscurilor, un management mult mai eficient și adaptat la nevoile specifice fiecărei societăți, dar și răspunsuri mult mai rapide la reacțiile și mișcările pieței“, se arată în decizia acționarilor.
Potrivit deciziei din august 2019, Siveco se va concentra pe domeniul de securitate cibernetică și dezvoltarea de soluții informatice în domeniul agriculturii.
CITEȘTE ȘI Dezvoltatorul de chatboți Druid, parteneriat cu un important jucător din Emiratele Arabe Unite"Siveco România urmează să se concentreze activ pe activități de securitate cibernetică și servicii conexe acestei activități, precum și pentru dezvoltarea soluțiilor informatice în domeniul agriculturii, urmând ca celelalte activități de dezvoltare a software-ului în domenii specifice de învățământ (eLearning), sănătate (eHealth), vamă (eCustoms), nuclear (eNuclear), afaceri (eBusiness), sistemul bancar (Customised Applications), utilități, producție, firme private (Entreprise Applications Suite-Siveco Applications, etc. să fie desfășurate de Software Imagination & Vision (...) respectiv activitatea de dezvoltare a software-ului, bazată pe cele mai noi tehnologii, dedicate organizațiilor din toate sectoarele industriale și comerciale aparținând domeniului public și privat, în domeniile de eLearning, eHealth, eCustoms, eNuclear, Customised Applications, Entreprise Applications Suite etc., care urmează să fie desfășurată de societatea beneficiară", se arată în document aprobat în august 2019.
Siveco România și-a început activitatea în 1992 și este unul dintre cei mai mari producători locali de software și integratori IT. Acționarii companiei sunt Siveco Netherlands BV (Olanda) - 62,7056%, Alexandru Rădășanu (actualul director general al companiiei) - 28,2837%, Florin Ilia - 5,2188% (fost director general al companiei) și alți 14 acționari persoane fizice, cetățeni români.