Autoritatea de Supraveghere Financiară propune realizarea unui fond de compensare a transportatorilor afectați de liberalizarea prețurilor RCA, care să fie alimentat de asigurători.
"Putem să facem un fond temporar de compensare a transportatorilor, mai ales întreprinderi mici și mijlocii, pentru categoriile de vehicule cele mai afectate de liberalizare, luând în considerare atât situația financiară, cât și activitatea lunară a transportatorilor. Acest fond poate fi alimentat de asigurători în cea mai mare parte, probabil și unii asigurați, dar poate fi capitalizat eventual din economiile pe care ASF le-a realizat în bugetul propriu în ultimii 2 ani. Susținem stimularea intrării în piață de noi asigurători, inclusiv societăți de asigurare cu capital de stat, și, dacă este nevoie, putem să și contribuim prin Ministerul de Finanțe la capitalizarea unei astfel de societăți. Putem să extindem obiectul de activitate al Fondului către victimele străzii, să acopere daunele exagerate care vin din vătămările corporale", a spus președintele ASF, Mișu Negrițoiu, în fața comisiei de Buget Finanțe din Camera Deputaților.
Potrivit acestuia, 50% din cheltuielile de daună merg la extern pe carte verde.
"Sunt evenimente pe care noi nu putem să le controlăm sau să le reglementăm. Sunt țări în care despăgubirile pentru victimele corporale sunt pe legislație națională și sunt nelimitate", a precizat șeful ASF.
El este de părere că ar trebui îmbunătățit și comportamentul asiguraților.
"Eu cred că trebuie să lucrăm pe îmbunătățirea comportamentului asiguraților, inclusiv a conducătorilor și proprietarilor de vehicule, prin educare și aplicarea de tehnologii moderne, inclusiv de instalarea pe black box", a mai afirmat Negrițoiu.
Comisiile reunite pentru buget-finanțe și transporturi din Camera Deputaților audiază miercuri conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pe tema polițelor RCA.