S&P și-a revizuit estimările de creștere pentru zona euro și Marea Britanie după Brexit

S&P și-a revizuit estimările de creștere pentru zona euro și Marea Britanie după Brexit
scris 4 iul 2016

Creșterea economică înregistrată de zona euro în 2017 și 2018 va fi mai mică din cauza deciziei Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, a apreciat luni agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings, informează CNBC.

"Pentru zona euro, în pofida creșterii incertitudinilor și a scăderii cererii externe ca urmare a Brexit, nu ne așteptăm la acest moment ca revenirea să se oprească. Cu toate acestea ne așteptăm ca efectul Brexit să anuleze 0,8% din PIB-ul zonei euro în 2017 și 2018", se arată într-un raport al S&P publicat luni.

Urmărește-ne și pe Google News

La finele lunii trecute, alegătorii britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Anunțarea rezultatelor Referendumului a provocat scăderi importante pe piețele financiare din întreaga lume, care se așteptau la victoria taberei pentru rămânerea Marii Britanii în UE.

În cazul Marii Britanii, S&P estimează că Brexitul va anula 1,2% din PIB în 2017 și 1% în 2018. "Aceste noi estimări se bazează pe presupunerea că accesul la piața unică va fi menținut în 2017 și 2018 iar Banca Angliei va reuși să țină sub control turbulențele de pe piețele financiare", subliniază agenția de evaluare. S&P susține că până la finele acestui an Banca Angliei va reduce dobânda de bază la zero de la 0,5% urmând ca în 2017 să redemareze programele de relaxare cantitativă.

Românii, printre cei mai mulțumiți de apartenența la UE și printre cei mai dezinteresați de terorism CITEȘTE ȘI Românii, printre cei mai mulțumiți de apartenența la UE și printre cei mai dezinteresați de terorism

"Credem că Marea Britanie va evita, la limită, o recesiune provocată de Brexit însă riscurile în jos sunt numeroase", avertizează S&P.

Săptămâna trecută, guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a spus și el că se așteaptă la o încetinire semnificativă a ritmului de creștere ca urmare a votului în favoarea Brexit, adăugând că cel mai probabil va fi nevoie ca politica monetară să fie relaxată în cursul verii.

După Referendumul de la finele lunii trecute, lira sterlină a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american și în prezent rămâne semnificativ mai jos față de nivelul înregistrat înaintea votului.

Mai multe organizații internaționale și-au revizuit prognozele de creștere pentru următorii ani. Trei sferturi din economiștii intervievați de Bloomberg se așteaptă ca Marea Britanie să intre în recesiune la un anumit moment în următoarele 18 luni iar pe ansamblul anului 2017 economiștii se așteaptă ca economia britanică să înregistreze un avans de doar 0,4%. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
s&p
brexit