Cele opt restaurante de origine poloneză Gusto Dominium din România vând lunar, în perioada de vară, câte o tonă de bere pe lună, cu 30% mai mult față de restul perioadelor din an.
„Chiar dacă meniul nostru este același, indiferent de sezon, varietatea de preparate le permite clienților să-și modifice dieta în funcție de preferințe, astfel încât, pe perioada verii, se remarcă o creștere a comenzilor de salate, iar, în cazul băuturilor, berea și limonada conduc detașat în topul solicitărilor, vânzările pe acest segment crescând cu aproximativ 30% față de alte perioade din an”, a declarat Lukasz Kuzniar, director de dezvoltare al Gusto Dominium România.
Referitor la zona Capitalei, unde sunt înregistrate cele mai mari note de plată, reprezentanții companiei spun că terasa restaurantului din Militari ocupă primul loc, fiind urmată de spațiul din incinta centrului comercial AFI Cotroceni. Cel mai mare flux de clienți este înregistrat după ora 18:00, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend.
CITEȘTE ȘI Confesiunile unui director de hotel all inclusive„Chiar dacă numărul de clienți este mai mic, comparativ cu perioada de vârf dintre septembrie și decembrie, temperaturile ridicate îi împing pe cei rămași în oraș către cea mai apropiată terasă, iar media notelor de plată ajunge până la 45 lei în cazul spațiilor cu terasă”, a arătat Lukasz Kuzniar.
Gusto Dominium a inaugurat primul restaurat din România în 2007, iar în prezent rețeaua cuprinde opt unități situate în AFI Palace Cotroceni, Militari Shopping Center, Mega Mall, Obor, Titan, Piața Unirii, Plaza România și AFI Palace Ploiești.
Afacerile Gusto Dominium în România s-au ridicat la 2 milioane de euro anul trecut.