Turismul viticol, în creștere: 60 din cele 140 de crame din România pot fi vizitate de turiști

Turismul viticol, în creștere: 60 din cele 140 de crame din România pot fi vizitate de turiști
scris 4 aug 2016

Turismul viticol, cunoscurt și sub denumirea de oenoturism, s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, iar în prezent 60 de crame din România, dintr-un total de peste 140 de crame care produc vin îmbuteliat, pot primi turiști în vizită pentru a le prezenta vinurile și podgoriile.

Prețul mediu pentru o vizită la cramă este aproximativ 50 lei de persoană în care sunt incluse cinci vinuri, apă și gustări, arată o analiză realizată de ReVino.ro și CrameRomania.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„Excursiile la crame pot fi realizate pe tot parcursul anului, dar cele mai propice perioade sunt între aprilie și noiembrie”, precizează autorii analizei.

La vizitele ghidate în crame, turiștilor le sunt prezentate procesele tehnologice, degustă între trei și șapte vinuri și vizitează via, scrie News.ro.

În ceea ce privește capacitatea de cazare, ca o cramă pot fi cazate între două și până la 55 persoane, dar există și crame unde turiștii nu pot rămâne peste noapte.

“În ultimii ani observăm că din ce în ce mai multe persoane aleg să își petreacă timpul liber vizitând crame. Este un tip de turism care poate fi realizat de oricine, dar în momentul de față persoanele care călătoresc constant îl apreciază cel mai mult”, a declarat Alina Iancu, fondatorul ReVino.ro și CrameRomania.ro. 

Confesiunile unui director de hotel all inclusive CITEȘTE ȘI Confesiunile unui director de hotel all inclusive

Zonele viticole din România vor deveni o atracție pentru turiști, chiar dacă ritmul de creștere și dezvoltare a turismului viticol este unul încet, consideră specialiștii.

Cele mai multe crame adunate în același loc se află în Muntenia, în zona Dealu Mare - cu o lungime de aproximativ 65 de kilometri și o lățime între 3 și 12 kilometri -, urmată de zona Drăgășani, din Oltenia.

“În zonele unde cramele nu sunt comprimate ca număr, peisajele locale, poveștile din spatele cramelor, dar și implicarea personalului sunt factori care atrag turiștii care se întorc de mai multe ori în locurile vizitate și recomandă mai departe cunoscuților experiențele trăite”, a menționat Iancu.

În Transilvania distanțele dintre crame sunt mari, dar între zonele vitocole pot fi vizitate atracțiile regiunii, precum satele săsești, bisericile fortificate sau salina Turda, mai spune ea.

viewscnt
Afla mai multe despre
turismul viticol
crame