Registrul Comerțului vrea să reducă birocrația cu un sistem IT. Telekom a depus singura ofertă

Registrul Comerțului vrea să reducă birocrația cu un sistem IT. Telekom a depus singura ofertă
scris 24 apr 2019

Telekom România Communications (fost Romtelecom) a depus singura ofertă la Registrul Comerțului pentru furnizarea unui sistem informatic care va urmări îmbunătățirea capacității de publicare a actelor operatorilor economici, de colaborare între angajați și de asigurare a securității și monitorizării sistemului informatic integrat ce susține procesele de furnizare a serviciilor publice aflate în responsabilitatea instituției.

Contractul a fost estimat la 21,46 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 15 luni.

Urmărește-ne și pe Google News

“Beneficiile urmărite prin implementarea proiectului sunt simplificarea și reducerea barierelor administrative și a birocratizării excesive, aferente proceselor și reglementărilor, din perspectiva cetățenilor și a angajaților mediului de afaceri, reducerea timpului de procesare a datelor în vederea furnizării serviciilor, cu o reducere corespunzătoare a costurilor, suport tehnologic sigur și scalabil, asigurarea securității datelor și controlului accesului la toate resursele sistemului, asigurarea disponibilității ridicate a serviciilor (24x7), precum și administrarea și operarea la costuri reduse a infrastructurii și componentelor soluției”, se arată în documentația licitației.

BlackBerry deschide porțile serviciului său de chat pentru companii tuturor utilizatorilor CITEȘTE ȘI BlackBerry deschide porțile serviciului său de chat pentru companii tuturor utilizatorilor

În februarie, Profit.ro a anunțat că Registrul Comerțului a anulat o licitație pentru achiziționarea unui sistem informatic care ar fi trebuit să simplifice transmiterea de informații către clienții persoane fizice și firme, pe motiv că "abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului".

La procedură, anulată în ianuarie, au depus oferte Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote) și asocierea formată din S&T Romania (lider) și Mware Solutions.

Subcontractorii Telekom Romania Mobile Communications sunt Trencadis Corp SRL – 90%, Homeland Security Solutions SRL – 0,25% și Tema Energy SRL – 4,3%.

Contractul a fost estimat la 23,43 milioane de lei, fără TVA.

Visa: Bucureștenii ar putea plăti curând cu cardul transportul în comun CITEȘTE ȘI Visa: Bucureștenii ar putea plăti curând cu cardul transportul în comun

Contractul prevedea furnizarea de produse hardware și software și servicii de dezvoltare software în vederea implementării, în termen de 15 luni de la semnarea contractului, a sistemului informatic ce va asigura îmbunătățirea capacității de procesare a datelor și creșterea performanțelor de raportare ale ONRC, prin arhitecturi și tehnologii Big Data.

Aflată în subordinea Ministerului Justiției, instituția are 42 de oficii teritoriale și prestează serviciul public de ținere a registrului comerțului și de efectuare a publicității legale a actelor și faptelor întreprinzătorilor, precum și proceduri de citare și publicitate a procedurilor de insolvență.

viewscnt
Afla mai multe despre
telekom
registrul comertului
sistem informatic
oferta
licitatie