RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicații, a pierdut definitiv litigiul în care a contestat o amendă de 5.000 de lei pentru că ar fi depășit termenul de conectare la rețea al unui consumator, care, conform contractului încheiat, este de cel mult 180 de zile.
Compania a contestat sancțiunea la Judecătoria Brașov, care a respins însă cererea în luna martie a acestui an. Decizia instanței a fost atacată cu apel de RCS&RDS, iar instanța a respins cererea la finele lunii noiembrie.
Sancțiunea a fost aplicată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în urma unei reclamații a unui client RCS&RDS cu domiciliul în județul Brașov.
Instituția a sancționat RC&RDS cu argumentul că ar fi încălcat prevederile Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.
CITEȘTE ȘI Vodafone în dilemă: să șteargă sau nu datele cu caracter personal? SRI intervine“S-a reținut că RCS&RDS a încheiat la data de 17.02.2017 (…) contractul nr. xxxxxxxxxx, compania obligându-se față de consumator să instaleze și să furnizeze acestuia serviciile menționate în contract. Întrucât după 3 luni de la încheierea acestui contract RCS&RDS nu și-a îndeplinit obligația de instalare a serviciilor contractate, consumatorul a făcut sesizări și solicitări către companie (adresele nr. xxxxxxxxxx/18.05.2017 și nr. xxxxxxxxxxx/13.06.2017) în vederea comunicării unei rezoluții în vederea soluționării solicitărilor sale și îndeplinirii obligațiilor asumate de companie prin contract, RCS&RDS refuzând a comunica consumatorului răspunsul său la aceste solicitări și fără a instala serviciile menționate în contract, consumatorul adresându-se ANPC cu o reclamație în acest sens. Urmare a verificărilor efectuate, ANPC a constatat că aspectele invocate de consumator corespund adevărului, considerându-se că fapta RCS&RDS, în calitatea sa de operator economic, de a încheia un contract fără a se putea pune la dispoziție serviciile ce fac obiectul contractului, într-un termen rezonabil, denotă rea-credință și comportament incorect față de consumator, perioada maximă de 180 de zile pentru instalarea serviciilor contractate, prevăzută în articolul 4 din Condițiile generale, transformându-l pe acesta într-un consumator captiv contractual, timp în care acesta ar fi putut contracta aceleași servicii de la un alt operator economic care deține infrastructura pentru furnizarea lor, RCS&RDS având un comportament incorect față de consumator, refuzând cu bună știință a răspunde celor două solicitări făcute, informația privind imposibilitatea instalării serviciului contractat fiind furnizată de petentă ca urmare a reclamației făcute de consumator și a solicitărilor organului de control, la data de 21.06.2017”, se arată în documentul consultat de Profit.ro.
Instanța a apreciat că RCS&RDS ar fi avut posibilitatea reală și obiectivă de a cunoaște sau de a cunoaște într-un timp optim și rezonabil împrejurarea că la adresa unde urma să fie furnizat serviciul nu există montați stâlpi pe care să poată fi poziționată fibra optică, în condițiile în care ar fi deținut informații că nu există montați stâlpi până în localitatea de domiciliu a consumatorului.
CITEȘTE ȘI O fostă reprezentantă de vânzări Orange România, cu evaluări constant bune și șef interimar de magazin, dar concediată după certuri cu șeful ierarhic, obligă compania s-o reangajeze, plus salarii restante“Este evident că afirmațiile RCS&RDS sunt considerate de instanță ca neîntemeiate, semnarea contractului și refuzul de a informa consumatorul într-un mod obiectiv printr-un răspuns la solicitările scrise ale acestuia constituind implicit o practică comercială agresivă față de consumator, ANPC făcând o corectă încadrare juridică a faptelor comise de RCS&RDS, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu pericolul social concret, procesul verbal contestat fiind considerat de instanța ca fiind temeinic”, se mai arată în document.
La solicitarea Profit.ro, departamentul Comunicare și CSR al RCS&RDS a transmis în iulie că "În cazul pe care l-ați indicat, nu comentăm public situația, deoarece este vorba despre un proces pe rol, înregistrat la data de 03.07.2018, la Tribunalul Brașov".
La finele anului trecut, RCS&RDS avea 10,56 milioane de clienți, comparativ cu 10,17 milioane în 2016.
Defalcat, pe segmentul Internet fix și date portofoliul număra 2,284 milioane de clienți, de la 2,115 milioane în 2016.
Compania are o rețea backbone interurbană de aproximativ 25.000 de kilometri, cu 3.000 de kilometri mai mult față de 2016.
Anul trecut, RCS&RDS a raportat la Ministerul Finanțelor o cifră de afaceri de 4,227 miliarde de lei, în creștere cu 28,3% și un profit net de 294,5 milioane de lei, față de o pierdere de 59 milioane de lei în 2016.