RCS&RDS lansează 6 opțiuni pentru cartelele preplătite, cu prețuri cuprinse între 2 și 4 euro

RCS&RDS lansează 6 opțiuni pentru cartelele preplătite, cu prețuri cuprinse între 2 și 4 euro
scris 22 dec 2015

RCS&RDS a lansat, marți, pentru utilizatorii de cartele preplătite, șase opțiuni cu prețuri cuprinse între 2 și 4 euro, fără TVA, care includ minute și mesaje scrise nelimitate în rețeaua Digi Mobil, sute de minute naționale și trafic de date de până la 4 GB în rețeaua 3G a operatorului, la viteze de până la 21,6 Mbps și 100 MB pentru date mobile în roaming național.

Opțiunile sunt valabile până la 3 luni și pot fi activate simultan două dintre ele, în orice combinație și în orice moment pe perioada de valabilitate a creditului.

Urmărește-ne și pe Google News

Noua cartelă SIM include un credit inițial de 2 euro, fără TVA, pe care utilizatorii pot activa opțiuni de 2, 3 și 4 euro, fără TVA.

După terminarea minutelor incluse se percep tarife cuprinse între 0,015 și 0,03 euro, fără TVA, în funcție de destinație. Tarifele percepute pentru SMS-uri sunt cuprinse între 0,015 și 0,02 euro, fără TVA, în funcție de destinație.

Cartelele Digi Mobil pot fi cumpărate din magazinele Digi și din punctele de prezență RCS&RDS disponibile la nivel național.

RCS&RDS este unul dintre cei mai importanți operatori locali de telecomunicații, fiind prezent și în Ungaria, Spania și Italia.

Operatorul telecom este deținut de omul de afaceri Zoltan Teszari.

În 2014, compania a consemnat o cifră de afaceri de 2,31 miliarde de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent, în timp ce pierderile au scăzut cu 5,2%, la 71 milioane de lei.

RCS&RDS a lansat, la 1 octombrie, servicii telecom 4G  în 12 orașe, în baza unei licențe cumpărate de la 2K Telecom, firma fratelui deputatului Sebastian Ghiță. Până la finele anului, alte 15 orașe, Valea Prahovei și Poiana Brașov vor fi acoperite de serviciile 4G ale companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
rds
cartele
opțiuni