Rata de încălzire a oceanelor aproape s-a dublat începând din 2005 și mai mult de o cincime din suprafața oceanelor lumii a fost afectată de un val de căldură severă în 2023, potrivit unui raport al observatorului european Copernicus, informează AFP.
"Încălzirea oceanelor poate fi privită ca o santinelă a încălzirii globale. Aceasta a crescut constant începând din anii 1960. Iar din 2005, rata încălzirii oceanelor s-a dublat", a subliniat oceanograful Karina Von Schuckmann în cadrul unei videoconferințe dedicate prezentării celui de-al optulea raport Copernicus privind starea oceanelor, scrie Agerpres
Oceanele de pe Terra s-au încălzit cu 1,05 wați pe m2 începând din 2005, comparativ cu 0,58 wați pe m2 în deceniile anterioare, conform raportului publicat luni.
Noul raport consolidează rapoartele întocmite în trecut de Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (GIEC). În 2019, acești experți în climă mandatați de ONU au considerat că este "probabil" ca rata de încălzire a oceanelor "să se fi mai mult decât dublat începând din 1993".
Această încălzire se datorează faptului că, din 1970, oceanele au absorbit "mai mult de 90% din excesul de căldură al sistemului climatic", cauzat de emisiile masive de gaze cu efect de seră ale omenirii, conform GIEC.
Oceanele, care acoperă 70% din suprafața Pământului, sunt un regulator major al climei terestre. Apele mai calde duc la uragane și furtuni mai violente, cu întreaga lor serie de distrugeri și inundații aferente.
Această încălzire este însoțită și de o creștere a valurilor de căldură marine. În 2023, 22% din oceanele lumii s-au confruntat cu cel puțin un val de căldură severă sau extremă.
Un impact asupra pescuitului
Devenite mai extinse, valurile de căldură marine au totodată tendința de a deveni mai îndelungate, cu o durată medie anuală care s-a dublat de la 20 la 40 de zile începând din 2008.
În nord-estul Mării Barents, "fundul (mării) pare să fi intrat într-o stare de caniculă marină permanentă", potrivit unui studiu citat de Karina Von Schuckmann.
CITEȘTE ȘI LIFE Group continuă expansiunea pe plan localIar în august 2022, o temperatură record de 29,2 grade Celsius a fost măsurată în apele costiere ale Insulelor Baleare, "cea mai ridicată temperatură regională a apelor de suprafață din ultimii 40 de ani", precizează raportul de luni.
În același an, un val de căldură marină în Marea Mediterană a pătruns până la aproximativ 1.500 de metri sub suprafață, ilustrând modul în care căldura se poate răspândi într-un strat întreg de apă.
Episoadele de caniculă marină pot duce la migrarea și moartea în masă a speciilor, la degradarea ecosistemelor și, de asemenea, la reducerea capacității straturilor oceanice de a se amesteca între fundul marin și suprafață, împiedicând distribuția nutrienților.
De asemenea, ele pot "avea implicații asupra productivității peștilor", afectând pescuitul, a subliniat Karina Von Schuckmann.
Raportul menționează, de asemenea, că aciditatea oceanelor, care absorb un sfert din totalul de CO2 emis de activitățile umane, a crescut cu 30% începând din 1985. Peste un anumit prag, aciditatea apei de mare devine corozivă pentru scheletul și cochilia coralilor, midiilor, stridiilor, etc.
Acest prag, considerat a fi o "limită planetară", este posibil să fie depășit "în viitorul apropiat", potrivit unui raport publicat săptămâna trecută de Institutul Potsdam pentru cercetarea impactului climatic (PIK).