Profi investește 50 de milioane de euro în 2018 și vrea să ajungă la 900 de magazine

Profi investește 50 de milioane de euro în 2018 și vrea să ajungă la 900 de magazine
scris 17 dec 2017

Profi Rom Food SRL, compania care administrează rețeaua magazinelor Profi, și-a planificat investiții de peste 50 milioane euro pentru anul viitor, cea mai mare parte în extinderea rețelei și a bazei logistice, urmând să ajungă la aproximativ 900 de unități, a declarat pentru News.ro directorul general al companiei, Daniel Cârstea.

"Vom încheia anul cu doar puțin sub 700 de magazine. În 2017, am deschis aproape 200, iar strategia noastră actuală este să deschidem în fiecare an cel puțin tot atâtea magazine câte am inaugurat în cel anterior", a afirmat Cârstea.

Urmărește-ne și pe Google News


Investițiile din 2018 vor depăși 50 milioane de euro, îndreptându-se în principal către extinderea rețelei și a bazei logistice.


"În ceea ce privește obiectivele pentru anul viitor, acestea ar fi să ne mărim rețeaua atât ca număr de magazine, cât și ca număr de localități în care suntem prezenți, să creștem și să ne optimizăm baza logistică inclusiv prin deschiderea unui nou centru de distribuție în zona Moldovei și, totodată, să facem cât mai atractivă oferta noastră de produse de calitate la prețuri rezonabile", adaugă șeful Profi.
De asemenea, el preconizează că va încheia anul cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro.


"Dacă la mijlocul anului creșterea era de aproximativ 36% față de 2016, avem toate motivele să credem că fluctuația finală va depăși acest nivel", menționează Cârstea.

Compania are în prezent aproape 13.000 de angajați.


"Alte câteva mii li se vor adăuga în anul viitor, apropiindu-ne astfel simțitor de vârful topului angajatorilor din România", punctează Cârstea.


El considereră totodată că "adaptarea din mers la o legislație care se schimbă cu rapiditate" este cea mai mare provocare căreia trebuie să îi facă față.
În prezent, Profi este liderul segmentului de supermarketuri din România din perspectiva numărului de magazine și al localităților în care activează.
Fondul de investiții Mid Europa Partners a preluat anul trecut lanțul de magazine Profi pentru peste 500 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
extindere profi
investitie profi