Președintele Poloniei Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, a fost diagnosticat cu COVID-19, anunță Reuters, citând oficialități de la Varșovia.
“Președintele a fost testat ieri pentru coronavirus. Rezultatul a fost pozitiv. Președintele se simte bine. Suntem în contact permanent cu serviciile medicale relevante”, a scris sâmbătă pe Twitter Blazej Spychalski, oficial al Președinției poloneze, scrie News.ro.
Polonia intră sâmbătă în "zona roșie", o măsură care viza până acum doar marile orașe și împrejurimile lor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Restaurantele și școlile vor fi parțial închise, iar liceele și studenții vor practica învățământul la distanță. Ceremoniile de căsătorie sunt interzise și numărul de persoane strict redus în magazine, mijloace de transport și biserici.