Președintele Colegiului Medicilor: Se observă o creștere a interesului pentru posturile scoase la concurs în spitale, iar un motiv îl reprezintă salariile majorate

Președintele Colegiului Medicilor: Se observă o creștere a interesului pentru posturile scoase la concurs în spitale, iar un motiv îl reprezintă salariile majorate
scris 29 sep 2018

Interesul pentru posturile scoase la concurs în spitale a crescut, iar în anumite județe se înregistrează concurență, unul dintre motive fiind creșterea salariilor din sistemul sanitar, consideră președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean. El afirmă că numărul medicilor care solicită eliberarea documentelor necesare pentru a lucra în străinătate a scăzut, dar cei care au profesat în afara țării și aleg să se întoarcă preferă totuși să se angajeze în spitale private, unde au condiții de muncă mai bune.

Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a declarat, pentru News.ro, că în ultimul an se observă o creștere a interesului pentru posturile din spitalele din țară, și nu doar pentru cele din centrele universitare, iar unul dintre motive este majorarea salariilor din sistemul sanitar.

Urmărește-ne și pe Google News

”Există o concurență în spitalele din țară, sunt doi sau trei pe un loc la concursuri, ceea ce este foarte bine. Și nu mă refer la marile centre universitare, ci la spitale din reședințele județelor. Încet, încet, se înțelege că medicina nu se practică doar în București sau Timișoara. Interesul este și în contextul creșterilor salariale”, a spus Borcean, citat de  News.ro.

Fluxul de investiții străine directe a crescut anul trecut, dar nu a reușit să-și majoreze ponderea în PIB. Firmele cu capital străin angajează 1,3 milioane de români CITEȘTE ȘI Fluxul de investiții străine directe a crescut anul trecut, dar nu a reușit să-și majoreze ponderea în PIB. Firmele cu capital străin angajează 1,3 milioane de români

De exemplu, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, la un concurs care este în desfășurare, pentru prima dată după mai mulți ani există concurență pentru posturile de medici, în timp ce în anii anteriori posturile rămâneau neocupate.

Pentru cele 19 posturi vacante au fost depuse 25 de dosare, iar pentru singurul post de medic specialist anatomie patologică concurează patru persoane. Aceeași concurență se înregistrează și în cazul unui post de medic rezident an V la specialitatea medicină de urgență.

”Anul acesta, medicii au arătat un interes mai mare decât în trecut pentru posturile scoase la concurs. Cu siguranță printre motive se numără și creșterile salariale din sistemul medical. La concursul aflat în desfășurare acum, sunt cazuri în care pentru un post s-au depus patru dosare. Totuși, în cazul Unității Primiri Urgențe, unde sunt scoase trei posturi cu normă întreagă de medic specialist medicină de urgență, nu a fost depus niciun dosar”, a declarat dr. Mircea Onel, director medical al SCJU Arad.

Conform grilei de salarizare, medicii primari din SCJU Arad au câștigat până la 28.000 de lei, în luna august, cu mult peste managerul spitalului, care a primit aproximativ 15.000 de lei. Astfel, șeful compartimentului HIV/SIDA din cadrul Secției de Boli Infecțioase a avut un salariu de bază de 16.343, la care s-au adăugat sporuri de peste 12.000 de lei. Un medic primar de la Secția Obstetrică-Ginecologie a câștigat un salariu de bază de 16.600 de lei, plus 10.191 de lei sporuri, în timp ce șeful acestei secții a avut un salariu de bază de 16.000 de lei, plus sporuri de 4500 de lei.

La toate secțiile spitalului, medicii primari au salarii de bază pornind de la 15.000 de lei, la care se pot adăuga sporuri de câteva mii de lei, astfel că în general câștigurile medicilor depășesc 20.000 de lei pe lună.

Aistenții medicali pot câștiga și 10.000 de lei într-o lună. De exemplu, un asistent medical principal al Secției Chirurgie Plastică din cadrul SCJU Arad a câștigat, în august 2018, un salariu de bază de 6.500 de lei, la care s-au adăugat sporuri de aproape 5.000 de lei pentru condiții de muncă deosebite sau periculoase.

Președintele Colegiului Medicilor a mai spus că există semnale că revin în țară și medici care cu ani în urmă au ales să profeseze în țări ale Uniunii Europene, însă a precizat că deocamdată numărul acestora este mic.

”Deocamdată nu s-a impus realizarea unor statistici cu privire la cei care se întorc în țară, fiind ceva nou. În general, însă, medicii care au profesat în alte țări aleg să se angajeze în spitale private, unde au condiții mai bune, unde există dotări tehnice moderne”, a declarat Borcean.

Pe de altă parte, datele centralizate de Colegiul Medicilor arată că a scăzut numărul medicilor care solicită eliberarea certificatului de conformitate în vederea recunoașterii profesiei pentru a putea lucra în afara țării.

”Anul trecut am avut în jur de 1200 de cereri de eliberare de documente necesare profesării în străinătate, iar dacă ne uităm la anul 2010, observăm că suntem la mai puțin de jumătate. Chiar și așa, nu toți cei care solicită aceste certificate părăsesc țara”, a mai spus președintele Colegiului Medicilor.

În Arad, 33 de medici au cerut certificate de conformitate în 2017, față de 170 în 2010.

viewscnt
Afla mai multe despre
colegiul medicilor
salarii medici
gheorghe borcean