PREMIERĂ Vodafone închide pe minus în România, după fuziunea cu UPC

PREMIERĂ Vodafone închide pe minus în România, după fuziunea cu UPC
scris 2 iun 2021

Vodafone România, al doilea jucător local de telecomunicații mobile, a consemnat anul trecut o pierdere de 214,1 milioane de lei, de la un profit net de 160,8 milioane de lei în 2019, rezultatul negativ fiind o premieră pentru exercițiile financiare aferente anilor 2008 - 2020.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De partea cealaltă, cum a fost anunțat anterior, Orange România, liderul pieței, a raportat afaceri de 5,6 miliarde lei și un profit net de 461,2 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit datelor din varianta scurtă a bilanțului, analizate de Profit.ro, pierderea Vodafone este rezultatul majorării cheltuielilor totale ale companiei cu 23%, la 4,98 miliarde de lei, în timp ce veniturile totale au atins 4,76 miliarde de lei, în urcare cu 11,9%.

Afacerile totale ale operatorului de telecomunicații au avansat cu 12,4%, la 4,47 miliarde de lei.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități

Profit.ro a anunțat, în decembrie 2019, că preluarea UPC Romania de către Vodafone Romania, ca parte a unui tranzacții internaționale de 18 miliarde de euro, se va încheia în martie 2020.

"Pierderea societății UPC România aferentă anului financiar închiat la 31 martie 2020, în valoare de 230,17 milioane de lei, a fost preluată de către Vodafone România pe linia de rezultat reportat", scrie într-un document al companiei, care menționează că Vodafone România a recunoscut, la 31 martie 2020, un provizion de 47,4 milioane de lei pentru investiția netă în Vodafone România M-Payments, care și-a încetat activitatea în 2017.

Datoriile societății se situau la 3,55 miliarde de lei la finele anului trecut, cu 58,2% mai mult față de decembrie 2019.

Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte

Creanțele totale au scăzut cu 8,4%, la 1,02 miliarde de lei.

Numărul mediu de salariați ai companiei a urcat anul trecut cu 29,3%, la 3.906.

La finele anului 2019, UPC România a raportat o pierdere de 204,03 milioane de lei la afaceri de 683,5 milioane de lei. Numărul mediu de salariați a fost de 1.121.

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
afaceri
pierdere
cheltuieli
venituri
upc
fuziune