Poștașul aduce șoferilor amenda în caz de lipsă rovinietă

Poștașul aduce șoferilor amenda în caz de lipsă rovinietă
scris 15 dec 2017

Asocierea formată din Poșta Română (lider) și Zipper Services a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația pentru selectarea companiei care va trimite amenzi șoferilor surprinși că circulă pe drumurile publice fără rovinietă.

Contractul a fost estimat la 13 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani și a fost atribuit pentru aceeași sumă.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care acordă contractul, a calculat deja că, în acest interval, vor fi transmise până la 1,3 milioane procese-verbale de contravenție.

Anterior, serviciile de transmitere a proceselor-verbale de contravenție au fost furnizate tot de Poșta Română, pentru 8 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.

Poșta va fi organizată pe centre de profit la nivel regional. Măsurile de redresare vizează creșterea veniturilor prin diversificarea produselor și serviciilor CITEȘTE ȘI Poșta va fi organizată pe centre de profit la nivel regional. Măsurile de redresare vizează creșterea veniturilor prin diversificarea produselor și serviciilor

Poșta Română este cel mai mare jucător local de profil, cu venituri de peste un miliard de lei în ultimii ani.

Zipper Services este deținută de ANY Biztonsagi Nyomda Nyrt (Ungaria) și Tipoholding SRL Cluj-Napoca, fiecare cu 50% din acțiuni.

Afacerile companiei au crescut anul trecut la 87,9 milioane de lei , de la 71,4 milioane de lei în 2016, iar profitul net a urcat de la 6,7 milioane de lei la 8,2 milioane de lei.

CNAIR a fost prin înființată prin reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale și are ca obiect principal de activitate întreținerea, repararea, administrarea și exploatarea autostrăzilor, drumurilor, variantelor ocolitoare și altor elemente de infrastructură rutieră.

Proiectele aflate în execuție, odată ce vor fi finalizate, au fost transferate către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

viewscnt
Afla mai multe despre
posta
zipper
rovinieta
contract
atribuire
licitatie
cnair
amenda