VIDEO: "Veste Galbene" și la Londra. Manifestație împotriva austerității, sunt cerute alegeri generale anticipate

VIDEO: "Veste Galbene" și la Londra. Manifestație împotriva austerității, sunt cerute alegeri generale anticipate
scris 12 ian 2019

Sute de persoane, multe îmbrăcate în veste galbene, au defilat sâmbătă la Londra pentru a denunța austeritatea și a cere alegeri generale anticipate, reluând simbolul utilizat în manifestațiile care au loc în Franța de două luni, potrivit AFP.

Coloana a defilat în liniște până la Trafalgar Square, în centrul orașului, în sunetul tobelor și a sloganurilor lansate prin megafoane. Pe pancarte sau jachete se putea citi "May trebuie să plece!", "Regatul Unit este sfârâmat. Alegeri generale acum!" și "Tory afară!", referindu-se la conservatorii aflați la putere din 2010, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Doi reprezentanți ai mișcării "Vestelor galbene" din Franța au fost invitați să participte la adunarea organizată de formațiunea considerată de stânga "People's Assembly Against Austerity", cu sprijinul Partidului Laburist din opoziție, a sindicatelor și a unei organizații împotriva rasismului.

Grecia: Producția de ulei de măsline cade cu până la 40%, cea mai importantă scădere din ultimii trei ani CITEȘTE ȘI Grecia: Producția de ulei de măsline cade cu până la 40%, cea mai importantă scădere din ultimii trei ani

În paralel, zeci de militanți pro-Brexit, dintre care unii apropiați extremei drepte, au manifestat de asemenea la Londra, îmbrăcați și ei în veste galbene, unii dintre ei arborând drapelul britanic.

Dacă mobilizarea acestor veste galbene era până acum minimă, unele grupuri criticate vehement după ce au proferat insulte și au intimidat jurnaliști și deputați în împrejurimile parlamentului, care și-a început miercuri dezbaterea asupra acordului cu privire la Brexit.

viewscnt
Afla mai multe despre
veste galbene
proteste