VIDEO Putin, în vizită-fulger la Vatican și Roma

VIDEO Putin, în vizită-fulger la Vatican și Roma
scris 4 iul 2019

Președintele rus Vladimir Putin efectuează joi, în plină criză cu Occidentul, o vizită-fulger în peninsula italiană, începută cu o întâlnire cu Papa Francisc la Vatican, relatează AFP.

Liderul de la Kremlin, reputat prin lipsa sa de punctualitate, a sosit puțin după ora locală 14.00 (15.00, ora României), cu aproximativ o oră întârziere, la a treia sa întrevedere cu Francisc, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

După o strângere de mână apăsată, Papa l-a invitat în biroul său, la o întâlnire cu ușile închise.

La ultima lor întâlnire, în 2015, Francisc a îndemnat la ”un efort important și sincer în vederea realizării păcii” în Ucraina, fără să meargă însă până la o condamnare, așa cum doresc catolicii ucraineni. Această întâlnire a durat 50 de minute.

FOTO Teodorovici confirmă intenția de a candida la Președinție. Ce slogan și-a ales CITEȘTE ȘI FOTO Teodorovici confirmă intenția de a candida la Președinție. Ce slogan și-a ales

Un pas uriaș a avut loc în februarie 2016, într-o întâlnire istorică, în Cuba, între Papa Francisc și Patriarhul ortodox rus Kiril, prima în 1.000 de ani între șefii celor două mari confesiuni creștine.

Putin și Papa urmau să evoce împreună ”apărarea locurilor creștine sacre din Siria”, a dezvăluit cu o zi înainte de vizită consilierul Kremlinului Iuri Ușakov, însă nu și o vizită a Papei în Rusia.

FRANCISC, NEINVITAT ÎN RUSIA

Această ipoteză provoacă încă o rezistență puternică în Biserica Ortodoxă rusă, traversată de un curent naționalist și conservator. ”Pentru moment, o eventuală invitație a Papei în Rusia nu figurează pe ordinea de zi”, a declarat Ușakov.

Ucraina, în care rebelii proruși din est sunt în majoritate ortodocși ce țin de Patriarhia de la Moscova și luptă împotriva altor ortodocși și a greco-catolicilor ucraineni care țin de Roma, rămâne un teren delicat.

FOTO Un muzician din România, ales primar în Germania CITEȘTE ȘI FOTO Un muzician din România, ales primar în Germania

Vladimir Putin se întâlnește apoi cu omologul său italian, Sergio Matarella, premierul Giuseppe Conte și cei doi vicepremieri și lideri politici din Guvernul de extremă dreapta și populist Matteo Salvini (Liga, extremă dreapta) și Luigi Di Maio (Mișcarea Cinci Stele, M5S, antisistem).

”Problemele economice vor fi prioritare. Schimburile noastre comerciale nu reușesc să urce la nivelul dinaintea” sancțiunilor impuse în 2014 (54 de miliarde de dolari la acea vreme, 26,9 miliarde în 2018), a subliniat Iuri Ușakov.

Într-un interviu publicat în ediția de joi a cotidianului italian Corriere della Sera, Putin a insistat însă asupra rezistenței legăturilor economice bilaterale - 500 de întreprinderi italiene reprezentate în Rusia, investiții italiene în Rusia în valoare de 4,7 miliarde de dolari și investiții ruse în Italia în valoare de 2,7 miliarde de dolari.

Rusia este vizată din 2014 de sancțiuni economice europene și americane fără precedent, din cauza crizei ucrainene.

Președintele rus dorește astfel să discute cu autoritățile italiene despre relațiile Rusia-UE, Siria, Ucraina, Libia și despre programul nuclear iranian.

PRIETENUL BERLUSCONI

El este ascultat cu atenție în Guvernul italian, unde Matteo Salvini se află între admiratorii săi înfocați.

”Oameni ca el, care țin la interesul cetățenilor lor, sunt necesari cu zecile” în Italia, consideră Salvini.

FOTO Ilie Năstase se retrage definitiv din politică CITEȘTE ȘI FOTO Ilie Năstase se retrage definitiv din politică

Programul comun al Guvernului format din Ligă și M5S prevede de altfel să se facă totul în vederea obținerii unei revizuiri a sancțiunilor impuse Rusiei, în contextul în care riposta rusă afectează exporturile italiene.

Această vizită are loc în contextul în care relațiile între Moscova și Occident se află la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece, afectate de dezacorduri cu privire la Siria și Ucraina, scandaluri de presupus amestec în alegeri și spionaj.

În vederea acestei vizite, măsuri importante de securitate au fost implementate în centrul istoric al Romei, iar șoferul impozantei limuzine a lui Putin, de peste șase metri lungime, a fost nevoit să se anteneze pentru a reuși să treacă prin anumite porți ale palatului renascentist.

Înainte să se întoarcă în țară, joi seara, Putin se întâlnește, informal, cu marele său prieten Silvio Berlusconi, pe care l-a salutat din nou în interviul acordat Corriere della Sera drept ”un om politic de statură mondială”.

viewscnt
Afla mai multe despre
putin
papa
roma
vatican