Primarul Capitalei, Nicușor Dan, precizează că agenția Fitch a reconfirmat ratingul individual al Bucureștiului la nivel "a", patru trepte deasupra ratingului României.
"Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul individual al Bucureștiului la nivel 'a'. Asta înseamnă patru trepte deasupra ratingului României. Am plecat cu o datorie curentă de 3 miliarde de lei. Fitch mai remarcă ajustarea cheltuielilor în funcție de venituri și planul de investiții ambițios", spune edilul general.

Luna trecută, agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută a României la "BBB minus" cu perspectivă stabilă.