VIDEO&FOTO Prințul Charles a venit în România

scris 29 mar 2017

Prințul de Wales al Marii Britanii a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol și a semnat în cartea de onoare, în prima zi a vizitei oficiale pe care o face în România.

Prințul Charles a ajuns la Mormântul Ostașului Necunoscut, însoțit de ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, și a fost întâmpinat de colonelul Dorel Bejan și de militarii Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, care i-au prezentat onorul și care au intonat imnurile Marii Britanii și României, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Sursa:Agerpres

Sursa:Agerpres

Prințul Charles a depus apoi o coroană din maci, însoțită de un bilet cu semnătura sa, a salutat patru soldați britanici care se află în misiune în România și a semnat în cartea de onoare.

Sursa:Agerpres

Sursa:Agerpres

Întregul protocol a durat opt minute.

Vizita în România este prima din turneul european pe care moștenitorul Coroanei Britanice l-a început miercuri și îl va încheia pe 6 aprilie. Prințul Charles se va afla în România până vineri.

Aceasta este cea de-a doua vizită oficială în România a Prințului Charles, din 1998 și până în prezent.

Sursa:Agerpres

Sursa:Agerpres

Turneul european pe care Prințul de Wales l-a început miercuri include și vizite în Italia și Austria.

Sursa:Agerpres

Sursa:Agerpres

Prințul Charles deține două proprietăți în România: una în Valea Zălanului (județul Covasna), care este deschisă turiștilor, și o alta în satul Viscri (județul Brașov). Casa de la Viscri este și sediul Fundației Prințul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meșteri artizani, studenți și arhitecți din întreaga țară.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
charles
print