VIDEO Ciucu, mesaj din tramvai: Nu dăm afară șoferi și vatmani. Dar nu avem nevoie de zeci de șefi să învârtim roata

Ciprian Ciucu asigură că eforturile de eficientizare a activității STB nu vor duce la concedieri în rândul vatmanilor sau al șoferilor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Ciucu, mesaj din tramvai: Nu dăm afară șoferi și vatmani. Dar nu avem nevoie de zeci de șefi să învârtim roata

Precizările au fost făcute într-un material live realizat de edilul general într-un mijloc de transport în comun.

Ciucu a menționat că, de fiecare dată când vor apărea zvonuri, va face un live pe rețelele de socializare pentru a lămuri situația.

EXCLUSIV Guvernul schimbă legea pentru a plăti de la buget salariile restante de la fostul Sidex Galați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul schimbă legea pentru a plăti de la buget salariile restante de la fostul Sidex Galați

"Nu vor fi șoferi concediați. Nu vor fi vatmani concediați. Nu li se vor reduce lor salariile, pentru că de dânșii este cea mai mare nevoie și au tot respectul meu pentru munca pe care o fac în fiecare zi. Să se încreadă mai puțin în unii care sunt acolo de 15-20 de ani și care au schimbat primar după primar. De data asta au un primar care o să vină să vorbească cu ei", a spus Ciucu.

El a menționat că situația STB a ajuns să fie 'atât de proastă' din cauza unor decizii 'greșite' de management care s-au acumulat de-a lungul timpului. Plățile PMB față de STB 'nu sunt suportabile bugetar' în acest moment, a transmis primarul.

'Gândul meu în acest moment este în special la oamenii care muncesc, la șoferi, la vatmani, la muncitorii din URAC. Au rămas cu aceleași salarii de ani și ani de zile, în timp ce managementul a continuat să facă angajări pe personal TESA. S-a umflat atât de mult schema de personal la STB - nu de către mine, eu acum am venit primar - încât nu a mai existat posibilitatea să crească salariile pentru șoferi, vatmani', a explicat edilul.

Ciprian Ciucu a informat că a solicitat STB și ADITPBI un plan de reducere a cheltuielilor și de creștere a veniturilor, dar în urma acestor discuții au apărut zvonuri conform cărora el ar fi cerut reduceri de salarii. El a subliniat că, în acest moment, nu primarul general este responsabil de ce se întâmplă în STB, ci Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București (ADITPBI), căreia i-a fost delegată această responsabilitate.

PREMIERĂ OMV Petrom - preocupată de riscul “atacurilor motivate geopolitic”, fizice sau cibernetice CITEȘTE ȘI PREMIERĂ OMV Petrom - preocupată de riscul “atacurilor motivate geopolitic”, fizice sau cibernetice

'Am cerut un plan de reducere a cheltuielilor și creștere a veniturilor. Adică, să facă management. Dacă se merge fără bilet... În fine, sunt multe probleme... Le putem detalia. Și ce a ieșit în STB? Ce se vorbea pe holuri? Că Ciucu le-a pus în vedere să facă reduceri de salarii. I-auzi! Eu am cerut soluții, nu am dat soluții. Soluțiile trebuie să vină de la echipa de management și de la ADITPBI', a declarat primarul.

În opinia sa, în prezent, la STB lucrurile sunt 'aproape scăpate de sub control'.

Ciucu a transmis că singura lui miză este redresarea societății.

În urma discuțiilor sale cu vatmanii și cu șoferii a reieșit că aceștia se plâng de lipsa motorinei și a pieselor de schimb.

'Vreau să salvez în special locurile de muncă ale șoferilor, ale vatmanilor și ale muncitorilor. De ei e nevoie ca să se învârtă roata, nu de nu știu câte zeci de șefi. Aveau peste o sută de șefi și șefuleți; m-am uitat pe organigramă', a completat Ciprian Ciucu.

Primarul a reamintit că, joia trecută, Consiliul General al Municipiului București a respins realizarea unui audit la STB.

ULTIMA ORĂ Tranșa de retail a ofertei Electroalfa este suprasubscrisă de peste 40 de ori și ajunge la nivelul unei tranșe de la FMI de acum un sfert de veac. Vicepreședinte pentru Profit.ro: Sistemul japonez de management Kaizen este baza CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranșa de retail a ofertei Electroalfa este suprasubscrisă de peste 40 de ori și ajunge la nivelul unei tranșe de la FMI de acum un sfert de veac. Vicepreședinte pentru Profit.ro: Sistemul japonez de management Kaizen este baza

'Știu că au început să umble de ieri zvonuri în STB, întreținute de unii, că Ciucu face și drege și că vrea să taie nu mai știu ce. Nu este adevărat. Adevărat este că situația financiară a STB este extrem de proastă. STB are în fiecare an bugetul orașului Brașov (...) 1,7 - 1,8 miliarde de lei. Pe ce se duc acești bani? Am vrut să aflu. Am cerut în Consiliul General să avem un audit, o evaluare, așa cum e de bun simț. Nu am fost lăsat de Consiliul General. Nu toate partidele au votat', a menționat Ciucu.

STB păstrează gratuitatea pentru pensionari

Până la elaborarea și adoptarea planului de eficientizare a activității STB, nu se pune problema majorării tarifelor sau eliminării unor gratuități, a precizat PMB.

''STB păstrează gratuitatea pentru pensionari. Orice altă informație citiți pe site-uri este fake news. Primarul Ciprian Ciucu a anunțat ieri că a cerut un plan de eficientizare a STB, pentru a evita insolvența companiei și a îmbunătăți condițiile de transport public pentru bucureșteni. Până la elaborarea și adoptarea acestui plan, edilul a precizat clar că nu se va pune problema de majorări de tarife sau de eliminarea unor gratuități'', transmite PMB.

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut STB și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București să prezinte un plan de reducere a cheltuielilor și de eficientizare a activității.

ULTIMA ORĂ Va fi plafonat adaosul comercial al furnizorilor și traderilor de energie și gaze CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Va fi plafonat adaosul comercial al furnizorilor și traderilor de energie și gaze

Solicitarea a venit după ce Consiliul General al Municipiului București a respins, joia trecută, majorarea prețului pentru călătoriile metropolitane și realizarea unui audit la STB.

''Am cerut conducerilor STB și ADI TPBI să vină până lunea viitoare cu un plan clar de reducere a cheltuielilor și de eficientizare a activității companiei! Dacă va fi viabil, voi înainta acest plan Consiliului General și Guvernului, îl voi discuta în prealabil cu sindicatele. Împreună, trebuie să evităm insolvența și să îmbunătățim condițiile de transport public pentru bucureșteni'', a anunțat Ciucu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0945 +0.00020.00 %
1 USD4.3209 +0.0079+0.18 %
1 GBP5.8730 -0.0399-0.67 %
1 CHF5.5565 +0.0056+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite