Vasile Dîncu, elevilor de la Colegiul Militar Breaza: România are corupție, uneori o să vedeți că, chiar de-ai fi cu stea în frunte, pot să ți-o ia în față idioții. Dar este locul cel mai potrivit pe care trebuie să-l schimbați

Vasile Dîncu, elevilor de la Colegiul Militar Breaza: România are corupție, uneori o să vedeți că, chiar de-ai fi cu stea în frunte, pot să ți-o ia în față idioții. Dar este locul cel mai potrivit pe care trebuie să-l schimbați
scris 3 iun 2022

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, le-a spus elevilor, la ceremonia de organizată vineri cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înființarea Colegiului Național Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, că „România nu este perfectă, România are corupție, uneori o să vedeți că nu funcționează meritocrația, uneori o să vedeți că, așa cum spune și Eminescu, chiar de-ai fi cu stea în frunte pot să ți-o ia în față idioții”, el transmițându-le copiilor că ei pot schimba România.

Dîncu le-a spus viitorilor militari că nu trebuie să justifice acțiunile lor prin faptul că se află într-un sistem constrângător. „Marja de libertate ți-o construiești singur și orice sistem, cât vi s-ar părea vouă că este un sistem de constrângător, are o spărtură, iar voi puteți să faceți o spărtură în zidul care vă oprește”, le-a transmis ministrul elevilor militari, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor

Ministrul Apărării s-a adresat elevilor Colegiului Militar din Breaza în calitate de ministru, dar și în calitate de profesor și sociolog.
„Cea mai mare valoare pe care voi, copiii, adolescenții de astăzi o aveți față de noi, ceilalți, este visul, este visul de a deveni ceva, cineva. Viața este complicată și nu face cadouri. Să nu credeți că visul se poate îndeplini automat, să nu credeți că visul de poate îndeplini fără muncă și fără jertfă, cum spunea poetul nostru național. Este nevoie de implicare, uneori de sudoare, alteori este nevoie de sânge pentru asta. De aceea vă îndemn să fiți atenți la visul vostru, să încercați să vă protejați visul, nu-l lăsați deoparte! Aduceți-vă aminte în fiecare zi de  visul pe care-l aveți și cultivați-l așa cum cultivăm o floare. Dacă nu o uzi, se usucă, așa se întâmplă și cu visele. Știu că printre voi există și un cântec care a devenit un fel de lozincă și care spune că ”nu ne-am născut la locul potrivit”. Dragii mei, România nu este perfectă, România are corupție, uneori o să vedeți că nu funcționează meritocrația, uneori o să vedeți că, așa cum spune și Eminescu, chiar de-ai fi cu stea în frunte pot să ți-o ia în față idioții. Dar este locul cel mai potrivit pe care trebuie să-l schimbați, este locul cel mai potrivit să vă aduceți contribuția ca în fiecare zi să fie România diferită. România viitorului este a voastră, România viitorului trebuie să v-o construiți, până la urmă, singuri”, le-a spus Dîncu elevilor, în calitate de profesor.

Dîncu  le-a vorbit tinerilor despre libertatea de a lua decizii:  Voi puteți să faceți o spărtură în zidul care vă oprește

„O să puteți justifica: nu am putut să facem, nu ne-a lăsat comandantul, nu am avut grade de libertate. Sunt sociolog și vă spun foarte clar: există grade de libertate în fiecare moment, pe care ți le poți face singur. (...) Vreau să vă spun un lucru: marja de libertate ți-o construiești singur și orice sistem, cât vi s-ar părea vouă că este un sistem de constrângător, are o spărtură, iar voi puteți să faceți o spărtură în zidul care vă oprește, deci sunteți pe mâna voastră atunci când este vorba de a trece de barierele pe care le simțiți, dar cele mai multe bariere sunt în noi”, a mai spus ministrul.

Ministrul Apărării a avut un mesaj și în legătură cu ideea de patriotism.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună

„Astăzi nu mai este la modă să vorbești despre patrie, despre valorile cele mai importante care sunt apartenența, identitatea, mândria de a fi român, mândria de a face ceva pentru țara ta. Trăim o modă probabil, care va trece foarte repede, ne dăm seama acuma, în condițiile acestea de război în zonă, cât de importantă este propria ta identitate, propria ta patrie. Vedem că trebuie să lupți pentru asta. Aveți un noroc fantastic: pentru voi devine vocație ceea ce pentru noi, ceilalți, este o datorie; toți civilii trebuie să se lupte, în fiecare zi, la locul lui pentru ca patria lui să câștige zi de zi în istorie, să fie mai înfloritoare, să producă mai mult pentru generațiile care vin. (...) Uitați-vă la popoarele din jur și o să înțelegeți că valorile patriotismului nostru, poate că vremelnic, scurt timp uitate, istoria noastră, sunt izvoare de inspirație pentru noi toți, pentru fiecare dintre noi. (...) S-ar putea să simțiți câteodată că patria nu este recunoscătoare pentru ceea ce faceți. Ne luptăm și astăzi pentru ca societatea să recunoască întru totul datoriile care le are față de Arata Română. Are datorii importante și societatea înțelege acum că trebuie să și le plătească. Dar dincolo de datoriile societății, ceea ce faceți voi, ceea ce o să faceți voi în viitor este foarte important pentru propria voastră identitate”, a adăugat Vasile Dîncu în discursul său.

În calitate de ministru al Apărării Naționale, Dîncu a promis că va fi mereu ”un partener de dialog și un sprijin”.

viewscnt
Afla mai multe despre
vasile dîncu
colegiul militar breaza