Președintele Klaus Iohannis a declarat, după ședința privind gestionarea pandemiei, de la Palatul Cotroceni, că s-a hotărât să nu se mai prelungească dincolo de 8 martie starea de alertă din România.
Ce lecții ne-a dat COVID19, care sunt încă vulnerabilitățile sistemului sanitar, ce soluții imediate au autoritățile pentru ca spitalele să devină instituții de sănătate sigure va fi anunțat, alături de multe alte noi acțiuni, la Videoconferința Profit Health.forum - Capacitatea sistemului medical de redresare și reziliență post Covid Ediția a X-a.
Videoconferința, programată pentru 31 martie și organizată împreună cu Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și GNP Guia Naghi & Partners, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
Detalii AICI
”Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă din România”, a spus șeful statului.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Președintele a arătat că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de restricții care au fost în vigoare până acum.
Președintele Klaus Iohannis a convocat, vineri, o ședință la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre gestionarea pandemiei de coronavirus, scrie News.ro