ULTIMA ORĂ Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 - urmărit penal pentru abuz în serviciu

ULTIMA ORĂ Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 - urmărit penal pentru abuz în serviciu
scris 21 feb 2022

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, a informat DNA.

VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții
Urmărește-ne și pe Google News

El este urmărit penal de DNA pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, conform news.ro.

Dosarul de corupție este legat de prelungirea prin zeci de acte adiționale a contractului cu firma de salubrizare Rosal Grup, arată Hotnews.

DNA a anunțat luni că a început urmărirea penală în cazul primarului Sectorului 3, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și a următorilor actuali sau foști șefi din administrația locală sector 3:

Octavian Ghețu, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, complicitate la instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual,

George Alexandru Manciu, la data faptelor director al Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Sectorului 3, pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Irina Gina Soroceanu, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 3, pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,

Florentina Pencea, la data faptelor director executiv Direcția Juridică din cadrul Primăriei Sectorului 3, pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave

Marius Mihăiță, la data faptelor secretar al Primăriei Sectorului 3, pentru abuz în serviciu,

Elena Petrescu, la data faptelor viceprimar al Sectorului 3, pentru uzurparea funcției cu consecințe deosebit de grave,

Persoană fizică reprezentant al S.C. ROSAL GRUP S.A, pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave,

Mirela Chetreanu, auditor public extern, pentru fals intelectual,

S.C. ROSAL GRUP S.A., pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii îi impută lui Robert Negoiță și subalternilor săi vizați în acest dosar încheierea, fără respectarea legii, a peste 50 de acte adiționale pentru prelungirea sau pentru majorarea valorii contractului de salubrizare cu firma Rosal.

ULTIMA ORĂ Facebook, WhatsApp și alte aplicații scapă în România de obligația de a permite interceptarea utilizatorilor de către autorități. Furnizorii de internet, scutiți și ei de anumite obligații CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Facebook, WhatsApp și alte aplicații scapă în România de obligația de a permite interceptarea utilizatorilor de către autorități. Furnizorii de internet, scutiți și ei de anumite obligații

Prejudiciul a fost evaluat de procurori la 578.446.818 de lei în dauna Sectorului 3 și în favoarea SC Rosal Grup SA.

Acuzațiile aduse de DNA

În perioada anilor 2000-2018, în Sectorul 3 București s-au încheiat 54 acte adiționale la un contract de salubrizare cu S.C. ROSAL GRUP S.A., prin care fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.

Nu s-ar fi respectat prevederile noii legislații aplicabile actelor adiționale începând cu anul 2001 și până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii).

Cu alte cuvinte, în contextul menționat, în loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare.

Robert Negoiță ar fi aprobat, întocmit și semnat o serie de acte (Raport de specialitate, Nota de fundamentare, Expunere de motive), iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 regularitatea operațiunii propuse spre votare.

Sub pretextul implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deșeurilor municipale de pe raza administrativă a sectorului 3, primarul ar fi determinat obținerea votării, de către Consiliul local a unui act care, în realitate, viza prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani.

Liderul de la Kremlin acuză Kievul de escaladarea tensiunilor, Zelenski cere intensificarea procesului de pace. Biden, gata să se vadă cu Putin \ CITEȘTE ȘI Liderul de la Kremlin acuză Kievul de escaladarea tensiunilor, Zelenski cere intensificarea procesului de pace. Biden, gata să se vadă cu Putin "în orice moment"

Actul adițional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul nelicențiat legal - Rosal Grup S.A a fost ulterior semnat de suspectul Robert Sorin Negoiță.

În plus, la 15 mai 2014, Robert Negoiță ar fi încheiat și semnat în mod nelegal un alt act adițional, fără a-l supune aprobării Consiliului local, prin care s-au crescut frecvențele de realizare a activităților de curățenie a căilor publice cu influență asupra creșterii costurilor operatorului de salubritate Rosal Grup S.A.

Modalitatea de prelungire a contractului inițial de salubrizare printr-o serie de acte adiționale a făcut obiectul unor controale din partea Curții de Conturi, Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și Consiliului Concurenței.

Aceste controale au constatat încălcări ale dispozițiilor legale, iar ca urmare, autorității contractante (UAT Sector 3) i s-a comunicat obligația de a nu mai prelungi contractul inițial încheiat în 1999 peste termenul de valabilitate de 5 ani stipulat în contract și i s-a recomandat să dispună reorganizarea serviciilor de salubrizare conform noilor prevederi și să atribuie noul contract conform O.U.G. nr. 34/2006, prin licitație.

Încălcările constatate de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat la Primăria Sectorului 3 au fost validate de instanța de contencios administrativ, în cursul anului 2017. Față de această sentință, primarul Sectorului 3 Robert Sorin Negoiță a declarat recurs, dar ulterior a renunțat la judecarea recursului.

Pentru a acoperi retroactiv nelegalitățile prelungirii contractului inițial, funcționarii Primăriei Sector 3 ar fi inițiat un demers juridic prin care, în cursul anului 2018, actele adiționale s-ar fi aprobat retroactiv de către Consiliul local. Ulterior, ar fi fost întocmit un referat, semnat de viceprimarul Elena Petrescu, pe baza unei delegări nelegale făcute de primar, prin care practic s-au șters o parte din obligațiile de plată pe care ROSAL GRUP S.A le avea la Primăria Sector 3. Ulterior, acțiunea a fost validată de auditorul public extern, suspecta Mirela Chetreanu, în Raportul de follow-up din data de 11.10.2019, deși aspectele nu remediau încălcările constatate de Curtea de Conturi.

Procurorii au solicitat Consiliului Local Sector 3 București să comunice dacă Sectorul 3 se constituie parte civilă în cauză.

viewscnt
Afla mai multe despre
robert negoiță
dna