ULTIMA ORĂ DECIZIE Foștii șefi de stat care au colaborat cu Securitatea își pierd privilegiile

ULTIMA ORĂ DECIZIE Foștii șefi de stat care au colaborat cu Securitatea își pierd privilegiile
scris 7 sep 2021

Persoana care a fost șef de stat și despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu va beneficia de drepturile acordate prin lege unui fost președinte, a fost stabilit prin proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului.

Pentru a intra în vigoare, proiectul, anunțat anterior de Profit.ro, mai trebuie doar promulgat de președintele Iohannis. 

Urmărește-ne și pe Google News
Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

De ce este important: Conform legislației în vigoare, persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi: a) folosință gratuită a unei locuințe de protocol, cu destinația de reședința, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar; b) o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu; c) pază și protecție, precum și folosință gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază.

De asemenea important: În septembrie 2019, Curtea de Apel București, instanță de fond, a admis acțiunea CNSAS și a decis că fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Traian Băsescu a făcut recurs la Secția de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit pentru 5 noiembrie 2021 începerea judecării acestui recurs.

Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Cîțu a suplimentat fondul de rezervă cu 1,9 miliarde de lei. Primesc bani mai multe instituții, printre care ministerele Sănătății, Dezvoltării, Educației CITEȘTE ȘI Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Cîțu a suplimentat fondul de rezervă cu 1,9 miliarde de lei. Primesc bani mai multe instituții, printre care ministerele Sănătății, Dezvoltării, Educației

Anul trecut, deputatele PSD Steluța Cătăniciu și Grațiela Gavrilescu au inițiat un proiect de lege care urmărește completarea condițiilor în care un fost șef de stat își poate pierde drepturile conferite la încetarea mandatului.

Conform proiectului, aceste drepturi ar urma să înceteze și dacă în cazul unui fost președinte s-a constatat că a avut calitatea de colaborator al securității sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum

Proiectul a trecut tacit de Senat, în octombrie anul trecut, ca urmare a depășirii termenului de dezbatere.

DOCUMENT În plină criză politică, Guvernul are pe masă Debirocratizarea: Eliminate - sancțiuni la microîntreprinderi, tranzacții cu statul prin trezorerie și obligații în relația cu ANAF. Prag ridicat pentru obligația dotării cu POS CITEȘTE ȘI DOCUMENT În plină criză politică, Guvernul are pe masă Debirocratizarea: Eliminate - sancțiuni la microîntreprinderi, tranzacții cu statul prin trezorerie și obligații în relația cu ANAF. Prag ridicat pentru obligația dotării cu POS

Ajuns pentru dezbatere și vot final la deputați, proiectului i-a fost întocmit raport de admitere de către comisia de specialitate, care a menținut prevederile propuse în proiect. 

”Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”, este forma adoptată acum prin vot final în Camera Deputaților.

VIDEO Linia de cale ferată între Gara de Nord și aeroportul Otopeni, abia deschisă, intră deja în reabilitare CITEȘTE ȘI VIDEO Linia de cale ferată între Gara de Nord și aeroportul Otopeni, abia deschisă, intră deja în reabilitare

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul anul trecut, iar Guvernul Cîțu a transmis la începutul anului că Parlamentul este instituția în măsură să decidă asupra acestor propuneri.

viewscnt
Afla mai multe despre
presedinte
fost
sef
stat
drepturi
privilegii
locuinta
protocol
indemnizatie
paza
spp
traian basescu
parlament
proiect
lege