ULTIMA ORĂ CONFIRMARE RA-APPS anunță că Traian Băsescu și familia sa au obligația de a elibera locuința de protocol în termen de 60 de zile, după decizia definitivă a instanței prin care s-a constatat că a avut calitatea de colaborator al Securității

ULTIMA ORĂ CONFIRMARE RA-APPS anunță că Traian Băsescu și familia sa au obligația de a elibera locuința de protocol în termen de 60 de zile, după decizia definitivă a instanței prin care s-a constatat că a avut calitatea de colaborator al Securității
scris 28 mar 2022

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a transmis precizări oficiale privind actuala situație locativă a fostui președinte Traian Băsescu, arătând că acesta și familia sa au obligația de a elibera locuința de protocol în termen de 60 de zile, după decizia instanței prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de colaborator al Securității, potrivit prevederilor legale. De asemenea, Traian Băsescu nu mai beneficiază nici de mașină și nici de pază din partea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Profit.ro a anunțat anterior că Băsescu va pierde privilegiile rezervate foștilor șefi de stat.

Urmărește-ne și pe Google News

În comunicatul de acum al RA-APPS se precizează că ”Traian Basescu, în calitate de șef al  statului roman în perioada 2004-2014, în temeiul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 406/2001- privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, beneficiază de prevederile legii sus menționate de la încetarea  mandatului”, scrie News.ro.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Piețele au reziliență. Companiile continuă să arate rezultate financiare bune CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Piețele au reziliență. Companiile continuă să arate rezultate financiare bune

Astfel, spune instituția, ”în temeiul acelorași dispoziții legale, a fost încheiat contractul nr. 1905/ 19.02.2015, având ca obiect ”folosința gratuită a locuinței pentru imobilului situat in București, Str. Gogol nr. 2, sector 1”, având in vedere că la data de 23.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv in Dosarul nr. 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de dl. Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat”.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Chiar dacă dobânzile ar crește cu 1%, bursele pot să reziste. Teama principală nu provine din dobânzi CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Chiar dacă dobânzile ar crește cu 1%, bursele pot să reziste. Teama principală nu provine din dobânzi

RAAPPS afirmă că ”persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 își pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează”.

”În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuința în termen de 60 de zile de la încetare.În cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, mai spune RAAPPS.

VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group: Oamenii și-au dat seama că, în vremuri tulburi, este bine să faci investiții. Investițiile imobiliare - cea mai bună și ușoară modalitate de securizare a banilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group: Oamenii și-au dat seama că, în vremuri tulburi, este bine să faci investiții. Investițiile imobiliare - cea mai bună și ușoară modalitate de securizare a banilor

Fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit recent ICCJ, decizia fiind definitivă.

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că a luat notă de decizie, anunțând că va face demersurile legale la CEDO.

viewscnt
Afla mai multe despre
ra-apps
traian băsescu