Coaliția a decis o majorare a pensiilor cu 12,5% și încadrarea într-o anvelopă de 15%. Astfel, pe lângă majorarea care se va aplica tuturor pensiilor, cei cu pensii mici vor primi un ajutor din partea statului.
Noua valoare a punctului de pensie va fi, astfel, de 1.784 de lei.
Astfel, cei cu pensii sub 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei. Va fi un ajutor de 800 de lei pentru cei cu pensii între 1.501 si 2.000 lei și de 600 de lei pentru cei cu pensii cuprinse între 2.001 - 3.000 de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Sumele vor fi împărțite în două tranșe, acordate semestrial pe parcursul anului viitor.
Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.
Va fi acordat și un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare.
Majorarea de 12,5% a reprezentat un compromis, în condițiile în care PNL ar fi dorit o majorare de 15 procente, însă PSD nu era de acord ca toate pensiile să crească la fel.
Astfel, coaliția a decis majorarea cu 12,5% a pensiilor și încadrarea într-o anvelopă de 15,8%.
Impactul bugetar al acestei majorări se ridică la 17,5 miliarde lei.
CITEȘTE ȘI Iohannis a semnat legile prin care România se retrage din cele două bănci legate de RusiaÎn plus, s-a decis o creștere cu 30% a indemnizației veteranilor de război și pentru văduvele de război.
Alocațiile de stat pentru copii vor fi actualizate cu rata inflației. Persoanele cu handicap vor primi o a 13-a indemnizație.