Trump promite expulzări în masă

Trump promite expulzări în masă

Sursa foto: captura YouTube

Profit.ro
Profit.ro
scris sâmbătă, 14:06

Fostul președinte al SUA și candidat din nou pentru cea mai importantă poziție de la Casa Albă a declarat imigrația ca una din principalele probleme ale SUA. Spune că migranți haitieni fură câini și pisici pentru a-i mânca în orașul Springfield, din statul Ohio.

Donald Trump și-a întețit vineri atacurile la adresa migranților - niște ”criminali barbari”, ”asasini și teroriști” - și și-a acuzat rivala democrată, Kamala Harris, de faptul că vrea să transforme Statele Unite într-o ”tabără de refugiați”, într-o campanie tot mai tensionată pentru Casa Albă, relatează AFP, preluată de News.ro. ”Copiii americani sunt la cheremul unor criminali barbari”, a tunat candidatul republican la președinție într-o conferință de presă pe terenul său de golf, la periferia Los Angelesului.

Urmărește-ne și pe Google News

Fostul președinte și-a multiplicat toată săptămâna diatribele - în parte mincinoase - împotriva migranților și a evocat din nou afirmația mincinoasă și rasistă potrivt căreia migranți haitieni fură câini și pisici pentru a-i mânca, în orașul Springfield, din statul Ohio. ”Vom organiza expulzări masive” în acest orășel din Ohio, a amenințat miliardarul republican, care se face că nu știe că mulți dintre acești migranți au un permis de sejur.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
FOTO România declară interconectarea pe gaze cu Serbia de importanță națională. Vecinii își vor reduce și mai mult dependența de Rusia accesând zăcămintele din Marea Neagră CITEȘTE ȘI FOTO România declară interconectarea pe gaze cu Serbia de importanță națională. Vecinii își vor reduce și mai mult dependența de Rusia accesând zăcămintele din Marea Neagră

Într-o conferință de presă, candidatul republican și-a acuzat rivala în alegerile din noiembrie de faptul că aduce în mod ilegal cu avionul ”unii dintre cei mai răi asasini și teroriști”. ”Kamala va transforma America într-o tabără de refugiați din lumea a treia. Așa cum este un pic deja”, a subliniat el într-o nouă alocuțione foarte dezlânată.

Candidatul republican a plasat imigrația, o preocupare de prim rang a alegătorilor potrivit sondajelor, în centrul noii sale candidaturi la Casa Albă - la fel cum a făcut în 2016, când a făcut campanie cu un plan al unui zid la frontiera cu Mexicul. El promite ca, în cazul unei victorii la 5 noiembrie, să lupte împotriva imigrației ilegale prin expulzări masive.

Guvernul pregătește spațiile în care se va muta la Parlament și a mai luat două terenuri în administrare CITEȘTE ȘI Guvernul pregătește spațiile în care se va muta la Parlament și a mai luat două terenuri în administrare

Furtunosul septuagenar urma să participe vineri seara la un miting în Nevada, un stat din Vestul american, în care să evoce din nou îndelung problema imigrației. O activistă a dreptei radicale, văzută în anturajul său de campanie, Laura Loomer, a atacat-o în mod violent pe Kamala Harris, a cărei mamă este indiancă, și a scris recent pe X că, în cazul unei victorii a democratei, la Casa Albă ”va mirosi a curry”.

Kamala Harris se afla vineri în Pennsylvania, un stat-pivot ("swing state"), poate cel mai crucial în alegerile prezidențiale, cu cei 19 mari electori ai săi. Vicepreședinta nu a reacționat deocamdată cu privire la aceste declarații ale rivalului său. Joi, democrata în vârstă de 59 de ani și-a desfășurat discursul bine rodat în North Carolina, alt stat-pivot din Sudul istoric american, de la țărmul Oceanului Atlantic. ”A venit timpul să dăm pagina” Trump, a spus ea, promițând să apere clasa de mijloc și dreptul la avort.

Într-o Americă ce pare în prezent iremediabil împărțită pe plan politic, cei doi candidați sunt cot ls cot în sondaje. La fel ca în 2016 și 2020, totul ar urma să se decidă prin cele câteva zeci de mii de voturi ale alegătorilor indeciși în cele șase sau șapte state strategice - indiferent de totalul voturilor la nivelul țării -, pentru că scrutinul prezidențial de desfășoară după principiul sufragiului universal indirect.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
kamala harris
sua
migranti