Trump nominalizează la Curtea Supremă o judecătoare pe care o consideră ”strălucită și dotată”, Amy Coney Barrett

Trump nominalizează la Curtea Supremă o judecătoare pe care o consideră ”strălucită și dotată”, Amy Coney Barrett
scris 27 sep 2020

Donald Trump a nominalizat-o pe judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett în locul simbolului feminist Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă a Statelor Unite, într-o atmosferă puternic tensionată, cu șase săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale, relatează AFP.

”Am onoarea, în această (sâmbătă) seara, să o numesc pe una dintre cele mai strălucite și mai dotate juriste din țară la Curtea Supremă”, a declarat președintele american sâmbătă seara (ora locală) în grădina Casei Albe, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Veți fi fantastică”, i-a spus el judecătoarei în vârstă de 48 de ani, care se afla în picioare lângă el, după care a preconizat o confirmare ”rapidă” a acestei nominalizări de către Senat.

Mai puțin în cazul unei enorme surprize, Amy Coney Barrett, o catolică practicantă care se opune avortului, va consolida majoritatea conservatoare în cadrul acestei instituții-cheie care tranșează marile dezbateri ale societății americane.

Alegerea președintelui urmează să fie validată rapid de Senat, majoritar republican. Audierile urmează să înceapă la 12 octombrie, iar un vot urnează să aibă loc la sfârșitul lui octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile de la 3 noiembrie.

”Aceasta este a treia mea nominalizare”, a subliniat, zâmbind larg, Trump, care a desemnat - un fapt rar - trei judecători supremi - într-un colegiu de nouă - într-un singur mandat.

La doar câteva minute după anunțarea nominalizării, candidatul democrat la fotoliul de la Casa Albă Joe Biden a îndemnat Senatul să nu se pronunțe înaintea alegerilor de la 3 noiembrie.

”Senatul nu ar trebui să se pronunțe (...) atât timp cât americanii nu-și vor fi ales viitorul președinte și viitorul Congres”, a subliniat fostul vicepreședinte al lui Barack Obama.

La periferia Harrisburg, capitala Pennsylvaniei, unde fostul magnat în domeniul imobiliar a participat la un miting de campanie sâmbătă seara, anunțarea nominalizării, transmisă în direct pe un ecran mare, în fața câtorva sute de persoane prezente, a fost primită cu aclamații și aplauze.

”SUA! SUA! SUA!”, a scandat mulțimea după acest anunț.

APEL

Imediat după decesul lui "RBG", un simbol progresist și feminist, Donald Trump a angajat în pas de marș procesul de ancorare pe termen lung a Curții Supreme în conservatorism, în contextul în care judecătorii Curții sunt numiți pe viață.

Întreaga tabăra democrată protestează, argumentând că învingătorului în alegerile prezidențiale îi revine să facă o alegere atât de hotărâtoare pentru societatea americană.

Cea mai înaltă jurisdicție este chemată cu regularitate să tranșeze în probleme ultrasensibile, precum avortul, dreptul de a purta arme de foc, discriminarea pozitivă sau litigii eectorale.

Senatoarea Kamala Harris, partenera de cursă a lui Joe Biden, consideră că această confirmare a acestei judecătoare ”va împinge Curtea și mai la dreapta” și ”va dăuna unor milioane de americani”, punând în pericol asigurările de sănătate adoptate în timpul lui Obama.

Puternica organizație de apărare a drepturilor civice ACLU a îndemnat tot sâmbătă Senatul ”să amâne procesul confirmării” până după învestirea viitorului președinte, la 20 ainaurie.

Subiectul se va afla sigur, marți seara, în centrul primei dezbateri televizate din campania prezidențială între Joe Biden, favorit în sondaje, și Donald Trump, care mizează pe această secvență pentru a-l prinde din urmă.

Alegerea lui Amy Coney Barrett, mama a șapte copii, profesoară de drept și o magistrată cunoscută prin convingerile sale religioase tradiționaliste, ar putea să galvanizeze electoratul conservator pe care Donald Trump s-a bazat larg în alegerea sa surpriză în urmă cu patru ani.

Însă, în pofida unei majorități teoretice de dreapta a judecătorilor, după două nominalizări ale fostului om de afaceri newyorkez, Curtea Supremă a aplicat la începutul verii o serie de lovituri taberei conservatoare, cu privire la întreruperea voluntară a sarcinii, drepturilor minorităților sexuale și ale tinerilor imigranți fără acte.

Înalta jurisdicție ”lovește peste față oameni mândri să se considere republicani sau coservatori”, denunța atunci Donald Trump.

"ACB" DUPĂ "RBG"

Amy Coney Barrett - "ACB", cum o supranumesc unee publicații - se afla deja între favoriți în 2018 la Curtea Supremă, când președintele l-a preferat până la urmă pe judecătorul Brett Kavanaugh.

”Iubesc Statele Unite și iubesc Constituția Statelor Unite”, a declarat ea într-o scurtă alocuțiune, în care i-a adus un omagiu apăsat lui Ruth Bader Ginsburg, pe care este chemată să o înlocuiască

”Ea a câștigat admirația femeilor din întrega țară și din întreaga lume”, a subliniat Amy Coney Barrett.

Însă, un semn al tensiunilor politice cu care se confruntă America, Donald Trump s-a recules în huduieli, joi, în fața sicriului cu rămășițele lui Ruth Bader Ginsburg, depus la intrarea în Curtea Supremă.

La o săptămână de la moartea sa, la vârsta de 87 de ani, "RBG" a primit vineri ultimele omagii solemne în Capitoliul Statelor Unite, în prezența lui Joe Biden și a partenerei sale de cursă, Kamala Harris, candidata democrată la vicepreședinție.

”Azi judecătoarea Ginsburg a marcat istoria o ultimă oară”, scria pe Twitter fostul vicepreședinte american.

Ea urmează să fie înhumată în intimitate săptămâna viitoare, la Cimitirul Național Arlington, lângă Washington.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
sua
alegeri
curtea supremă
nominalizare
amy coney barrett
ruth bader ginsburg