Donald Trump a nominalizat-o pe judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett în locul simbolului feminist Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă a Statelor Unite, într-o atmosferă puternic tensionată, cu șase săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale, relatează AFP.
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan are cele mai mari șanse de nominalizare pentru postul de comisar european pentru Transporturi, din partea României, în viitoarea Comisie Europeană, scrie Der Spiegel, invocând surse din Partidul Popular European.
Departamentul american de Stat a nominalizat oficial Polonia în vederea intrării în programul Visa Waiver, a anunțat Casa Albă vineri. Și România încearcă să intre în program de mulți ani, însă fără succes până în prezent.
Christine Lagarde, recent nominalizată pentru postul de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a demisionat de la conducerea Fondului Monetar Internațional (FMI) cu efect din data de 12 septembrie, a anunțat FMI marți.
Premierul Mihai Tudose l-a nominalizat pe fostul șef al Executivului Sorin Grindeanu pentru funcția de președinte al Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM), propunerea urmând să fie validată de biroul permanent al celor două camere ale Parlamentului și aprobată ulterior în plen.