Trump îi sfătuiește pe americani împotriva recomandărilor medicilor: Nu trebuie să purtați mască împotriva Covid-19!

Trump îi sfătuiește pe americani împotriva recomandărilor medicilor: Nu trebuie să purtați mască împotriva Covid-19!
scris 4 apr 2020

Președintele Donald Trump a spus că nu va purta o mască, în ciuda noilor recomandări făcute de medici, care îi sfătuiesc pe americani să își acopere fețele pentru a preveni răspândirea involuntară de Covid-19. Mai mult, el spune că nici simplul american nu trebuie să poarte.

Trump a declarat că nu se vede întâmpinând „președinți, prim-miniștri, dictatori, regi, regine” în Biroul Oval în timp ce poartă o mască, relatează News.ro. El a subliniat că recomandările făcute vineri sunt ”opționale”.

Urmărește-ne și pe Google News
Apelul lui Bogdan Olteanu la condamnarea de 7 ani închisoare pentru trafic de influență a fost suspendat pe perioada stării de urgență CITEȘTE ȘI Apelul lui Bogdan Olteanu la condamnarea de 7 ani închisoare pentru trafic de influență a fost suspendat pe perioada stării de urgență

„Nu trebuie să faceți asta. Eu aleg să nu fac asta. Nu cred că voi face asta. Dar unii oameni poate vor să facă asta și este OK. Poate fi bine. Probabil va fi”, a declarat președintele american.

Întrebat de ce, Trump a răspuns: „Nu vreau să fac asta stând în Biroul Oval. Cred că să port mască în timp ce întâmpin președinți, prim-miniștri, dictatori, regi, regine, nu văd că e pentru mine. Poate mă voi răzgândi”. El a susținut că răspunsul Guvernului pentru Covid-19 a salvat vieți și că alegerile prezidențiale nu vor fi amânate.

Recomandările făcute de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, agenție guvernamentală de consiliere pe probleme de sănătate publică, au venit după ce în SUA au fost raportate peste 270.500 de cazuri de infectare cu Covid-19 și aproximatov 7.000 de decese.

Liderii PSD, UDMR, Pro România și ALDE inițiază lege de prelungire a mandatelor primarilor. Parlamentul ar urma să fixeze data alegerilor locale CITEȘTE ȘI Liderii PSD, UDMR, Pro România și ALDE inițiază lege de prelungire a mandatelor primarilor. Parlamentul ar urma să fixeze data alegerilor locale

Până recent, autoritățile sanitare americane au spus că doar cei bolnavi și cei care îngrijesc pacienți infectați cu coronavirusul ar trebui să poarte măști, dar noi studii arată că acoperirea feței este importantă pentru a evita transmiterea involuntară a bolii.

„Din studiile recente, am aflat că transmiterea de la indivizi care nu prezintă simptome are un rol mai important în răspândirea virusului decât credeam”, a spus vineri Trump.

Americanii sunt sfătuiți acum să folosească materiale curate pentru a-și acoperi fețele în public. Oficialii au subliniat că măștile sanitare sunt puține și că acestea trebuie lăsate celor care lucrează în spitale.

viewscnt
Afla mai multe despre
trumo
covid-19
coronavirus
masca
medici