Președintele SUA Donald Trump i-a transmis secretatului de stat Rex Tillerson, care a declarat în timpul vizitei la Beijing că Statele Unite se află în contact direct cu Phenianul și că testează posibilitatea unor convorbiri, că își perde timpul negociind cu "Omulețul Rachetă" și să-și economisească energia.
Într-o primă postare pe Twitter, Trump a scris, potrivit News.ro: "I-am spus lui Rex Tillerson, minunatul nostru secretar de stat, că își pierde timpul încercând să negocieze cu Omulețul Rachetă".
Într-o a doua postare, președintele SUA se adresează direct lui Tillerson: "Economisește-ți energia, Rex, vom face ceea ce trebuie făcut!".
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Postările survin anunțului făcut de Tillerson sâmbătă, la Beijing, potrivit cărora există linii de comunicare cu Coreea de Nord.
"Avem linii de comunicare cu Phenianul", a afirmat Tillerson.
Conform Bloomberg, anunțul lui Rex Tillerson potrivit căruia guvernul Statelor Unite comunică cu Phenianul pentru a-i testa voința de a negocia pe tema programului său nuclear este cea mai explicită reunoaștere a existenței unor contacte directe între cele două părți.
"Putem discuta cu ei și discutăm cu ei", a declarat oficialul american sâmbătă, în cadrul unui briefing susținut la Beijing.
Până acum, cele două țări au comunicat prin intermediul altor guverne sau prin intermediul unor foșt oficiali, subliniază Bloomberg.