Salariații agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii au reluat protestele. Este pregătită declanșarea grevei generale pe termen nelimitat

Salariații agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii au reluat protestele. Este pregătită declanșarea grevei generale pe termen nelimitat
scris 19 feb 2024

Salariații agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii au reluat luni protestele, demarând și procedura pentru declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, mai exact până când solicitările legate de problemele salariale vor fi soluționate, a anunțat Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), afiliată la CNS Cartel Alfa.

Sindicaliștii susțin că nu au fost respectate angajamentele asumate de ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, în cadrul întâlnirii din data de 17 ianuarie 2024 cu reprezentanții Sindicatului Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și a reprezentanților salariaților din fiecare agenție din teritoriu.

Urmărește-ne și pe Google News
Într-un demers neobișnuit, China se oferă să sprijine Ungaria în domeniul securității CITEȘTE ȘI Într-un demers neobișnuit, China se oferă să sprijine Ungaria în domeniul securității

"Constatând că angajamentul domnului ministru a fost unul luat fără asumare, cu scopul de a amăgi salariații, începând de azi, 19.02.2024, angajații agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii vor relua acțiunile de tip grevist, prin participarea la proteste spontane și demararea procedurii pentru declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, până când solicitările vor fi soluționate, iar conducerea politică a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului își va respecta angajamentul luat în cadrul întâlnirii din data de 17.01.2024", se arată într-un comunicat al FNSA.

La acea dată au fost înaintate și stabilite de către conducerea ministerului termene ferme pentru soluționarea problemelor salariale ale personalului angajat în agenții, fapt ce a condus la decizia membrilor de sindicat de a suspenda protestele spontane din luna ianuarie, scrie Agerpres.

Statisticienii din cadrul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii au declanșat pe 16 ianuarie un protest spontan, solicitând punerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic.

În semn de protest față de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic, statisticienii au refuzat îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

viewscnt
Afla mai multe despre
fnsa
proteste
agentii
salariati