Judecătoria Bârlad a dispus încetarea procesului penal împotriva primarului din Iași, Mihai Chirica, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de abuz în serviciu cu privire la achiziția de către municipalitate, prin leasing operațional, a unor autoturisme Skoda.
Dosarul a fost închis ca urmare a prescrierii faptelor, Mihai Chirica beneficiind în acest sens de o decizie a Curții Constituționale, scrie Agerpres.
Dosarul a fost trimis în instanță de procurori în ianuarie 2021, pentru infracțiuni presupus comise în anul 2013.
De acuzații au scăpat, conform sursei citate, și ceilalți inculpați din acest dosar: fostul primar Gheorghe Nichita, șefa Serviciului Juridic de la acea vreme, Doina Florescu, fostul șef al Serviciului Administrativ, Costică Eugen Chișcă și fostul director al Direcției Tehnice, Petru Dumitru Tomorug.
Instanța a luat act că Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Iași nu s-a constituit parte civilă în proces.
Potrivit rechizitoriului, în anul 2013, Mihai Chirica, la acea vreme viceprimar; primarul în funcție Gheorghe Nichita, Doina Florescu, Costică Eugen Chișcă și Petru Dumitru Tomorug ar fi demarat, pe 16 mai 2013, o procedură de achiziție a patru contracte de leasing operațional. În calitate de utilizator, municipalitatea ieșeană intra în posesia a trei autoturisme marca Skoda Octavia și unul Skoda Superb, deși, la acel moment, era interzisă autorităților și instituțiilor publice preluarea în leasing de autoturisme. Durata contractului a fost de patru ani.
Procurorii susțin că, prin respectiva achiziție, a fost cauzată atât o pagubă bugetului local al Municipiului Iași, în cuantum de 503.482 lei, cât și o vătămare a intereselor legitime ale unității administrative - teritoriale Municipiul Iași.
"Mihai Chirica, în calitate de viceprimar al municipiului Iași, înlocuitor de drept al primarului (autoritate executivă a administrației publice locale și ordonator principal de credite), în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege cu privire la gestionarea fondurilor publice și a patrimoniului public, cu referire la repartizarea, angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor bugetare, în perioada februarie - mai 2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin încălcarea dispozițiilor legale, a aprobat mai multe documente prin care se solicita "achiziționarea a 4 (patru) autoturisme cu un grad de operativitate ridicat și dotate corespunzător", aprobând ulterior și Caietul de sarcini privind furnizarea a 4 (patru) autoturisme prin leasing operațional, document în conținutul căruia au fost inserate specificații tehnice proprii unui anume producător și unei anume mărci, respectiv ale mărcii Skoda", precizau procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
Potrivit procurorilor, primarul de atunci, Gheorghe Nichita, în perioada februarie - mai 2013, prin încălcarea dispozițiilor legale, a aprobat mai multe documente în vederea achiziționării celor patru autoturisme și a semnat în numele unității administrativ-teritoriale Municipiul Iași, în calitate de utilizator, contractele de leasing operațional în baza cărora au fost plătite ratele de leasing până la zi.
De asemenea, Dumitru Petru Tomorug, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice și Investiții din cadrul unității administrativ-teritoriale Municipiul Iași, prin încălcarea dispozițiilor legale, ar fi întocmit și semnat mai multe documente în vederea achiziționării celor patru autoturisme și a semnat contractele de leasing operațional în baza cărora au fost plătite ratele de leasing până la zi, precum și caietul de sarcini, document în conținutul căruia au fost inserate specificații tehnice proprii unui anume producător și unei anume mărci, respectiv ale mărcii Skoda.
Șefa Serviciului Juridic, Doina Florescu, era acuzată că, prin încălcarea dispozițiilor legale, ar fi avizat pentru legalitate mai multe documente în vederea achiziționării celor patru autoturisme și a semnat contractele de leasing operațional în baza cărora au fost plătite ratele de leasing până la zi, iar șeful Serviciului Administrativ, Costică-Eugen Chișcă, era acuzat că ar fi întocmit și semnat mai multe documente în vederea achiziționării celor patru autoturisme.
"Acțiunile ilicite, conjugate, ale inculpaților, au determinat achiziția nelegală de către autoritatea administrativ-teritorială Municipiul Iași a serviciilor de leasing operațional privind furnizarea a patru autoturisme marca Skoda (în care se includ și serviciile aferente atribuirii de numere de înmatriculare preferențiale), cauzând atât o pagubă în cuantum de 503.482,17 lei bugetului local al Municipiului Iași (în perioada 20.05.2013 - 30.05.2017), cât și o vătămare a intereselor legitime ale unității administrativ-teritoriale Municipiul Iași de a realiza o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public. Primăria Municipiului Iași a comunicat că nu a fost constatat niciun prejudiciu pe care autoritatea locală să îl invoce, drept urmare nu se constituie parte civilă în procesul penal", mai spuneau anchetatorii.