Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii, a discutat cu colegii despre faptul că Liviu Dragnea, fostul lider al social-democraților, își va face un partid politic.
El exclude însă posibilitatea ca Dragnea să rupă din filialele PSD, scrie Agerpres.
"A fost o discuție între colegi că ar exista această posibilitate", a precizat Ciolacu, chestionat dacă a discutat în cadrul ședinței despre faptul că Liviu Dragnea își face propriul partid.
Întrebat dacă există posiblitatea ca Dragnea să rupă o parte din filialele PSD în care avea influență înainte de condamnare, Ciolacu a spus: "Este exclusă această posibilitate".