Partidul de extremă dreapta al lui Geert Wilders a obținut o victorie în alegerile legislative, relevă exit-pollurile, un rezultat care, în cazul în care va fi confirmat, va provoca un seism politic până dincolo de frontierele olandeze, relatează AFP.
Partidul Libertății (PVV) a obținut 35 de mandate, potrivit unui sondaj Ipsos, arată news.ro.

Alianța de stânga a lui Frans Timmermans se clasează a doua, cu 29 de mandate.
Partidul VVD (centru-dreapta) al premierului demisionar Mark Rutte a obținut 23 de mandate, potrivit acestui sondaj.

Anchetele de opinie au anunțat cu câteva zile înainte de scrutin, după ce au preconizat timp de săptămâni o cursă cot la cot, o creștere neașteptată a extremei drepte, care apărea pe finalul campaniei între favoriți.
Dacă va fi confirmată de rezultatele finale, victoria lui Wilders marchează o cotitură bruscă spre dreapta care va fi primită cu îngrijorare la Bruxelles: PVV a promis un referendum privind apartenența Olandei la Uniunea Europeană.
Liderii celorlalte trei partide principale au dat asigurări că nu vor participa la o coaliție condusă de PVV.
Kate Parker, de la Economist Intelligence Unit, a declarat că acest lucru ar duce la un „impas constituțional” în cea de-a cincea economie a UE.
Geert Wilders face parte, de zeci de ani, din perisajul politic olandez.

El și-a construit cariera purtând o ”cruciadă” împotriva a ceea ce numește o ”invazie islamică” a Occidentului.
Nici problemele pe care le are cu justiția olandeză, care l-a găsit vinovat de insultarea marocanilor, și nici amenințările cu moartea pe care le-a primit - din cauza cărora trăiește sub protecția poliției din 2004 - nu l-au descurajat.
”Nu regret că m-am bătut pentru libertate”, declara Geerts Wilders AFP într-un interviu cu o zi înainte de alegerile din 2021. ”Bineînțeles, iau poziție, sunt atacat, țara mea este atacată”.
Însă manifestul PVV a păstrat tonul care reprezintă ”marca” sa.
”Solicitanții de azil se bucură de bufete delicioase gratuite la bordul unor vapoare de croazieră, în timp ce familiile olandeze trebuie să-și reducă cumpărăturile”, se arată în acest manifest.
Între măsurile împotriva imigrației pe care le propune se află o reintroducere a controalelor la frontierele olandeze, încarcerarea și expulzarea imigranților ilegalei, respingerea solicitanților sirieni de azil și reintroducerea permiselor de muncă în cazul muncitorilor dinăuntrul UE.

În privința islamului, manifestul PVV spune că ”Olanda nu este o țară islamică. Fără școli, Corane și moschei islamice”.
El propune interzicerea vălului în clădirile guvernamentale.
În domeniul politicii externe, el apără o abordare de tipul ”olandezii mai întâi”, care constă în închiderea reprezentanței olandeze la Ramallah și o consolidare a relațiilor cu Israelul - și anume mutarea Ambasadei Olandei la Ierusalim.
Un ”referendum (cu caracter) constrângător” asupra unui ”Nexit” - ieșirea Olandei din UE - se află de asemenea în program, dar și o ”oprire imediată” a ajutoarelor în vederea dezvoltării.
Geerts Wilders a participat la al șaselea rând de alegeri, după ce a eșuat să provoace surprize în nmai multe rînduri.
”Când am plecat din fostul meu partid (VVD) (...), am spus că într-o zi vom deveni cel mai mare partid”, le-a spus Geerts Wilders jurnaliștilor în timp ce vota.